„Barbie din fotbal”, interviu exploziv. „Uitați-vă la meciuri, vă rog”. Pentru cine a transmis acest mesaj Alisha Lehmann – FOTO
Alisha Lehmann este considerată una dintre cele mai frumoase jucătoare de fotbal din lume, dar este din ce în mai deranjată că fanii sunt interesați cel mai mult doar de cum arată. Fotbalista de la Aston Villa a acordat un interviu în The Sun în care și-a îndemnat fanii să se uite la meciuri.
Alisha Lehmann, mesaj dur pentru fanii ei
Alisha Lehmann este un jucătoare din Elveția care joacă fotbal la formația engleză Aston Villa. Mulți dintre fani spun că este una dintre cele mai frumoase fotbaliste din lume, în orice caz destul de aproape de fotoliul de lider al acestui top neoficial, ocupat de Ana Maria Markovic, frumoasa blondă din atacul lui Grasshopper Zürich, care a refuzat o ofertă de la Chelsea.
Alisha Lehmann este foarte activă pe rețele sociale și le arată fanilor poze de la antrenamente și meciuri, dar și din vacanțe. Acum este însă destul de nemulțumită că fanii ei sunt foarte interesați de modul în care arată, dar nu prea vin pe la meciuri.
Sportiva de la clubul britanic a acordat un interviu în The Sun în care și-a „strigat” nemulțumirea și le-a cerut celor care o urmăresc pe rețelele sociale să facă un mic efort și să-i aprecieze munca de pe terenul de fotbal.
„Mulți dintre acești oameni văd doar viața mea de pe social media și nu cum joc fotbal. Din această cauză, sunt uneori dezamăgită, pentru că muncesc din greu în fiecare zi. Încerc să fiu cea mai bună versiune a mea. Fanii chiar nu știu cum joc. Le spun mereu pe rețelele sociale: «Uitați-vă la meciuri, vă rog!».
Mesajul pe care vreau să-l transmit oamenilor e că poți să fii cine vrei și să joci și fotbal. E important ca nimeni să nu te schimbe”, a spus Alisha Lehmann, pentru The Sun.
Fanii nu au luat prea mult în seamă apelul jucătoarei. Mulți dintre ei au spus că Alisha este doar puțin tensionată pentru că a avut probleme în viața sentimentală și s-a despărțit de puțin timp de Douglas Luiz, jucător la trupa din Birmingham.
Sursa Foto: Facebook