Bani mai mulți pentru șoferii din România! Scutiri de impozit, la fel ca în construcții
Conform unei propuneri legislative, o parte din șoferii români s-ar putea să beneficieze de anumite scutiri la impozitul aferent în următoarea perioadă, asta dacă va avea vot pozitiv în Parlamentul României.
Bani mai mulți pentru șoferii din România
Propunerea vine ca reglementre la o lege deja existentă, este vorba de legea nr. 227/2015. Reglementarea ar putea ajuta șoferii români și se referă lacordarea de anumite facilități. Aceste facilități ar veni în ajutorul conducătorilor auto care din domeniul transportului de marfă și de călători. iniţiativa îi aparține senatorului Vasile Toma, acesta anunțând că a fost depusă la Biroul Permanent al Senatului.Senatorul Vasile Toma, inițiatorul proiectului, a declarat că scopul acesteia este de a-i motiva pe şoferii profesionişti să rămână să lucreze în ţară. Un alt scop ar fi acela de a atrage tinerii către o slujbă atractivă din punct de vedere financiar.
„Deşi sectorul transporturilor nu a cerut şi nu a beneficiat vreodată de facilităţi, s-a dezvoltat continuu. Totuşi, această situaţie nu va putea continua prea mult, având în vedere situaţia reală şi măsurabila a crizei forţei de muncă. Transportul trebuie văzut că un sector strategic naţional şi tratat ca atare”, este de părere senatorul Vasile Toma.
Scutiri de impozit, la fel ca în construcții
O statistică recentă vorbește de lipsa de personal în acest domeniu, în condițiile în care în România lipsesc circa 45.000 de şoferi de camion şi autobuz. Acesta este și un motiv întemeiat pentru care mulţi operatori de transport, de marfă sau de călători, nu-și pot utiliza la capacitate maximă întreg parcul auto deţinut. ”
”De aici decurg consecinţele privind diminuarea activităţii economice potenţiale şi a taxelor/impozitelor plătite la bugetul de stat. Iar această tendinţă se va accentua în contextul crizei „Covid-19, se mai arăta în expunerea de motive. În aceste condiţii, la nivelul Uniunii Europene se pot identifica deja diferite facilităţi acordate şoferilor profesionişti sau familiilor acestora şi acest lucru ar trebui făcut şi în România.”, a mai declarat senatorul Toma, inițiatorul proiectului.
Conform proiectului de lege se prevede ca, ”de la data intrării în vigoare a legii şi până la 31 decembrie 2028, persoanele fizice angajate ca şi conducători auto la firmele de transport de marfă şi de călători să aibă un salariu minim de 3.000 de lei şi să beneficieze de facilităţi fiscale similare celor valabile pentru angajaţii din domeniul construcţiilor – scutire de la impozitul pe venit, precum şi de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, fiind însă consideraţi asiguraţi în sistemul public. La fel ca în construcţii, pentru a beneficia de facilitate, angajatorii trebuie să realizeze cel puţin 80% din cifra de afaceri totală din transporturi.”