Băiatul lui Gabriel Oprea, cununie în sufragerie. Cum a apărut politicianul la eveniment. Detaliul neobservat
Nunta pe timp de pandemie. Băiatul fostului vicepremier Gabriel Oprea s-a cununat religios în sufragerie. Atât mirele, cât și mireasa, au purtat ținute lejere, dar rafinate. Cu toate acestea, refelctoarele au picat pe socrul mare.
Băiatul lui Gabriel Oprea s-a cununat în sufragerie.
Gabriel Oprea Jr. s-a însurat în noiembrie 2019, lucru care i-a uimit pe toți, având în vedere că relația cu Davida era încă la început. Deși cu pandemia la ușă, cuplul a decis că ceremonia religioasă trebuie să aibă loc. Cei doi au ales sufrageria lui Gabriel Oprea, unde pe 6 decembrie 2009, în ziua celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale de la acea vreme, s-au adunat George Maior (fostul director SRI), Florian Coldea (prim-adjunctul lui George Maior), Vasile Dîncu (fost vicepremier în guvernul tehnocrat), Laura Codruța Kovesi (fosta șefă DNA), Neculai Onțanu (fost primar sectorul 2) și Anghel Iordănescu. Camera a rămas celebră, căci, în urma dezvăluirii acestei întâlniri, s-a iscat un scandal uriaș.
Cum a apărut politicianul la eveniment
Davida și Gabriel Oprea Jr. s-au cununat religios marți, 30 iunie, respectând toate regulile din perioada pandemiei. La eveniment au participat doar familiile celor doi miri, însumând 12 persoane, cu tot cu preot. Într-un cadru restrâns și deloc pretențios, atât mirii, cât și socrul mare, au purtat ținute lejere.
Juniorul nu a avut costum, ci a îmbrăcat un tricou și cămasă cu mâncile ridicate, iar Davida, fiica unui moșier bogat din România, a ales o rochie lungă, albă, care i-a scos brațele în evidență. Pantofii și accesoriile au completat perfect ținuta purtată într-una dintre cele mai importante zile din viața ei. În schimb, socrul mare a optat pentru o cămașă, o pereche de blugi și papuci din pastic.