Avocatul Cuculis, dezvăluire importantă în dosarul Ferma Dacilor. Ce ar fi făcut Cornel Dinicu în august
Pe 1 februarie, Judecătoria Ploiești modifica decizia magistraților de pe lângă Tribunalul Prahova de a menține arestul preventiv, astfel că patronul de la Ferma Dacilor avea să fie pus sub arest la domiciliu. Dosarul în care este anchetat aduce noi surpriz, aproape în fiecare zie, printre acestea și declarațiile făcute de avocatul Cuculis. Citește mai departe și află despre această dezvăluire importantă în dosarul Ferma Dacilor, în care se precizează ce ar fi făcut Cornel Dinicu în august.
Cornel Dinicu trimis în arest la domiciliu
După ce în 29 decembrie magistrații prelungeau arestul prevenitiv pentru încă 30 de zile, avocații lui Cornel Dinicu atacu imediat în instanță decizia, iar la termenul de 1 februarie, judecătorii de pe lângă Tribunalul Ploiești decideau trimiterea lui Cornel Dinicu și a celorlalți doi administratori, acasă, sub arest la domiciliu, respectiv control judiciar, printr-o decizie definitivă.
Citește și: Judecătoria Ploiești l-a trimis în arest la domiciliu pe Cornel Dinicu
La momentul ieșirii din arestul poliției prahovene, Cornel Dinicu avea să facă și primele declarații:
„Promit că mâine voi vorbi, îmi e prea dor de copii acum. O nenorocire. Specialiștii vor stabili. Nu am probe. Specialiștii trebuie să găsească. Vreau doar să-mi strâng copiii în braţe. Este un moment extrem de greu. Transmit condoleanțe tuturor familiilor celor care au murit în incendiu și aștept ca Justiția din România să își facă treabă și să găsească vinovații care au dus la producerea acestei tragedii”, decalra Dinicu la ieșirea din arest.
Avocatul Cuculis, dezvăluire importantă în dosarul Ferma Dacilor
Încă din prima zi a anchetei, procurorii aveau să descopere mai multe nereguli și o posibilă încrengătură în care erau implicate autorități locale, considerate a fi mână-n-mână cu Cornel Dinicu.
Acuzațiile aduse angajaților din instituțiile locale, primărie, ISU, etc, sunt de corupție și de facilitare a patronului de la Ferma Dacilor să-și țină deschisă pensiunea fără a avea toate autorizațiile necesre unei bune funcționări. În acest context apare și postarea făcută de avocatul Cuculis, fiind vorba, de fapt, de o dezvăluire importantă în dosarul Ferma Dacilor.
„Bomba momentului în cazul Fermă Dacilor. Persoana care susţine că “mai avea puţin şi-l autoriza” pe Dinicu să obţină autorizaţia de securitate la incendiu, arată faptul că ISU avea frecvente mese la Fermă Dacilor.”, scrie avocatul Cuculis.
Ce ar fi făcut Cornel Dinicu în august
În postarea de pe Facebook, avocatul Cuculis atașează și factura incriminatorie (vezi galeria), dar și o ultimă specificație care ar putea schimba lucrurile, dacă ținem cont de legislația în vigoare.
Însăşi ONG-ul ISU Prahova, cumpăra servicii de mese festive de la acesta, fapt ce arată după părerea mea că de asta a şi fost lăsat să funcţioneze.
Aceeaşi sursă precizează şi faptul că Dinicu, conform legislaţiei, NU ar avea nevoie de autorizaţie ISU şi arătă către DSU cu degetul, spunând că aceştia NU cunosc legea. Total discutabil însă plauzibilă teza că Dinicu făcea închirierea de camere, ceea ce este exclusă de la autorizarea ISU.
PS: masa festivă 2019/ultimul control ISU Prahova. Asociaţia este a celor de la ISU Prahova.”, scrie avocatul Cuculis în textul publicat, alături de poza facturii incriminatorii.
Aceste noi informații, coroborate cu documentul publicat de avocatul Cuculis, precum și informațiile existente deja la dosar, ar putea schimba lucrurile. Rămâne de văzut dacă procurorii vor lua în considerare aceste noi probe și cum se vor derula lucrurile.