27 mai 2022 | 13:42

Avertismentul pe care Putin i l-a dat lui Mircea Geoană. Halucinant ce i-a transmis

News
Avertismentul pe care Putin i l-a dat lui Mircea Geoană. Halucinant ce i-a transmis
Vladimir Putin, avertisment pentru Mircea Geoana

Mircea Geoană, adjunct al secretarului general al NATO, a vorbit despre provocările la care România va trebui să facă față din partea Rusiei și a precizat că a fost avertizat de însuși Vladimir Putin. Care este avertismentul halucinant pe care Putin i l-a dat lui Mircea Geoană, vedeți în articolul de mai jos.

Mircea Geoană, secretar general al NATO. „Da, M-am întâlnit cu Vladimir Putin. Mi-a spus…”

Adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, a spus că România va fi supusă unor provocări de către ruși, în contextul războiului din Ucraina. De asemenea, oficialul NATO a spus că a fost avertizat direct de Vladimir Putin.

Astfel, Mircea Geoană a relatat momentul în care l-a întâlnit pe Vladimir Putin și a dezvăluit ce i-a spus șeful de la Kremlin, cu privire la alianța României cu NATO și Uniunea Europeană. După întâlnire, politicianul român a constatat cu surprindere că problema lui Vladimir Putin nu este NATO, ci UE.

Avertismentul lui Vladimir Putin

„Da, M-am întâlnit cu Vladimir Putin. Mi-a spus odată Suntem foarte nemulțumiți că ați intrat în NATO, dar atenție cu UE-ul, că vă transformă în colonie economică. Încerca să ne convingă că nu-i bine să intrăm în UE. Am rămas frapat. Eram convins că NATO este frământarea lor centrală”, a declarat Mircea Geoană în podcastul lui Mihai Morar- „Fain și simplu”.

Care vor fi provocările Rusiei

Oficialul NATO mai este de părere că situația actuală de peste graniță va genera negreșit și un război informațional, iar România va fi, cel mai probabil, vizată, astfel că trebuie să fim pregătiți să facem față confruntărilor cu atacuri cibernetice din partea Rusiei.

„Până să ajungem la război de gherilă, vom avea război tradițional, pe lângă el, război de gherilă, război informațional, război cibernetic și cred că aici trebuie să fim și noi pregătiți pentru a face față unei ofensive rusești în spațiul comunicațional și probabil cibernetic”, a precizat Mircea Geoană.

Mircea Geoană, despre războiul din Ucraina

Fostul lider PSD a făcut și o scurtă analiză a conflictului de peste graniță și a schițat direcția în care va evolua războiul din Ucraina. Astfel, Mircea Geoană crede că armamentul primit de armata ucraineană din partea Vestului le-ar putea oferi un mic avantaj în lupta cu Rusia.

„Există posibilitatea unui război de gherilă. Rezistența ucraineană s-a organizat, sunt atacuri, sunt acte de sabotaj. Faptul că ucrainenii au primit din partea unor aliați occidentali artilerie de ultimă generație, post-sovietică, cu rază mai lungă de penetrare, cu precizie mai mare, le dă un avantaj relativ, rușii au și ei în continuare destule resurse”, a mai adăugat Mircea Geoană, conform sursei citate mai sus.

Nu în ultimul rând, Mircea Geoană crede că este puțin probabil ca Rusia să înceapă un război cu țările NATO, întrucât alianța Nord-Atlantică este clar superioară din punct de vedere al armamentului.

Parteneri
Cum a vrut Ungaria unirea cu România. Dezvăluiri fără precedent
Redactia.ro
Lovitură de teatru! De ce ar fi făcut luptătorul MMA gestul golănesc către fata din ring: ”N-am altă explicație”
Digisport.ro
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Click.ro
Pepe o acuză Raluca Pastramă că l-a înșelat în timpul căsniciei. Neașteptat cum a aflat: „Mă striga 'nașule', venea la noi acasă..."
Viva.ro
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea în care trăia ca un rege
Digi24
Misterul morții unei mame și a fiicei ei de 10 ani a fost rezolvat după 24 de ani. Ucigașul a dezvăluit totul de pe patul de moarte
Digi24
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat / FOTO
Unica.ro
Decizia luată de Guvern. Când se plătesc pensiile de Paște
EVZ.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
Capital.ro
Top 5 alimente care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate | Dr. Cezar: ”E favorizantă pentru apariția cancerului”
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
Cine PIERDE bani din PENSIE imediat. ANUNȚUL ministrul MUNCII
Mediaflux
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro