Avertismentul lui Raed Arafat, despre valul 2 al pandemiei. Când ar putea să aibă loc: “Lupta ar putea deveni de 10 ori mai dificilă”

de: Rosu Ioana
14 05. 2020

Raed Arafat a vorbit miercuri seară despre situația României în această perioadă.  Șeful Departamentului de Urgență a declarat că există o ușoară coborâre a epidemiei de coronavirus, însă aceste date nu sunt neapărat cele reale. Acesta a tras un semnal de alarmă vizavi de nerespectarea restricțiilor stării de urgență și a menționat despre un al doilea val de epidemie, mult mai periculos.

„Virusul nu a dispărut. Virusul a rămas printre noi”

În ciuda unei scăderi ușoare a numărului de infectări, rata de transmitere a acestuia în România este de 0.9, ceea ce reprezintă o cifră îngrijorătoare. Din acest motiv, Raed Arafat consideră că relaxarea și deschiderea magazinelor trebuie să se facă gradual și să se respecte reguli stricte.

Există o uşoară coborâre (…) Semnele sunt pozitive, dar nu sunt concludente că stăm pe loc şi că tot ce facem de acum, virusul a dispărut. Nu a dispărut, virusul este printre noi. (…) Din punctul nostru de vedere, virusul există, infecţii vor fi, persoanelor vulnerabile au rămas vulnerabile.

Persoanele în vârstă dacă nu se comportă protectiv pentru ei, dacă se infectează, pericolul este mult mai mare. Familiile trebuie să înţeleagă bine: am trimis copiii în stradă, dar atunci trebuie ţinuţi la distanţă faţă de bunici pentru că ei pot transmite boala. Noi aveam 0,9 rată de transmitere, asta mi-au spus colegii de la INSP. Nu ştiu cât e acum, exact, dar aşa era la un moment dat”, a declarat Raed Arafat la Digi 24, miercuri seara.

România s-ar putea confrunta cu valul doi de epidemie

Românii nu au scăpat de pericol, ci ar putea fi învăluiți de o nouă etapă, de data aceasta și mai greu de ținut în frâu. Medicul Raed Arafat susține că închiderea școlilor a fost o măsură de prevenție eficientă în evitarea răspândirii virusului, însă este dezamagit atunci când părinții încep să întrebe acum despre tabere și alte activități care ar putea reprezenta un pericol.

Faptul că am ţinut şcolile închise, tocmai ca să prevenim vectorul de transmitere prin copii către familii. Dar acum vine lumea şi întreabă: bine, dar la tabără, la club? Când vom ajunge să avem tabere, o să vedem. Nu degeaba s-a luat decizia că şcoala rămâne închisă până în 15.

Primele măsuri care se iau sunt cele cu risc limitat. După asta începi să iei şi alte măsuri de relaxare. Riscul este că dacă sunt luate toate măsurile toate deodată, este că urmează să luăm măsuri serioase de închidere. Măsurile serioase sunt cu impact mare pe economie. Deschiderea economiei trebuie să fie strict cu respectarea unor reguli”, a declarat Arafat.

Lupta cu un al doilea val de epidemie ar putea fi de 10 ori mai grea

Raed Arafat s-a arătat supărat pe românii care nu respectă măsurile impuse de autorități. Acesta consideră că numărul de infectări relativ decent a fost datorat măsurilor stricte din partea autorităților, dar și de respectarea acestora de către cetățeni. Arafat avertizează că un al doilea val de epidemie ar putea fi mult mai greu de gestionat, deci mai periculos, oamenii neconștientizând eforturile disperate din această perioadă, motiv pentru care nu ar respecta regulile.

În loc să fim mulțumiți, bucuroși, să ne felicităm și să felicităm pe toată lumea care a făcut acest lucru, mai ales populația, începem să punem semnele de întrebare care vor face lupta cu un alt val de zece ori mai grea. Pentru că dacă la primul val lumea s-a speriat, la al doilea val în memoria lor va fi că nu s-a întâmplat mare lucru„, a spus acesta la Antena3.