Avertismentul despre tulpina indiană descoperită în România. Cât de contagioasă este, de fapt
Carmen Dorobăț, medic infecționist, a comentat informația în ce privește apariția primului caz de infectare cu tulpina indiană a coronavirusului.
Avertismentul despre tulpina indiană descoperită în România
”Trebuie să fim foarte convinși că a fost o secvențiere corect făcută și că această tulpina este identică B.1.617.2, cu cea izolată în India. Această tulpină are o contagiozitate crescută și o agresivitate posibil mai mare. Să fim precauți legat de etichetarea tulpinii, iar dacă este (vorba de acea tulpină – n.r.) să știm care este sura 0”, a afirmat medicul la Realitatea Plus.
Carmen Dorobăț a mai spus că este important să se depisteze cum a ajuns tulpina în România, dacă persoana care s-a infectat nu a ajuns în India.
Medicul Carmen Dorobăț a mai vorbit și despre rezistența acestei tulpini la vaccinurile din zona europeană (Pfizer, Moderna și AstraZeneca), existând suspiciunea că ea ar fi una crescută.
”Specialiștii nu au dat însă categoric aceasta informație și nici procentajul, cum se întâmplă în cazul celei din Africa de Sud care este de 50-51% acoperire. Infectionistii au repetat că e posibil să apară tulpini mutante care să ne facă surprize mai mult sau mai puțin plăcute”, a mai spus medicul infecționist de la Iași, potrivit sursei citate.
Amintim că în urmă cu scurt timp, INSP a fost informat că un laborator de analize din orașul Sfântu Gheorghe a identificat o variantă „indiană”, și anume, B.1.617.2, la o persoană în vârstă de 26 de ani, care a ajuns în România în urmă cu aproximativ o lună.
La data recoltării, adică la data de 26 aprilie, cazul era simptomatic (tuse), dar cu formă clinică ușoară. Această persoană s-a prezentat la laborator pentru recoltare la cerere. A reieșit că este vorba despre o variantă indiană, o mutație a tulpinii, și nu despre tulpina principală, și anume, cea care a provocat situația epidemiologică extrem de gravă din India.
Ce a declarat directorul DSP Brașov
De asemenea, directorul DSP Brașov a spus că laboratorul care ar fi depistat tulpina indiană a solicitat, la rându-i alte teste pentru o nouă confirmare, pentru a se stabili 100% existența acestei variante a SARS-CoV-2.
”Laboratorul din Sfântul Gheorghe afirmă existența acestei tulpini, dar chiar și ei au solicitat confirmare, adică o a doua opinie. În acest moment pot să spun doar că există un laborator care a emis această ipoteză, nu pot să spun că este un test definitiv. Secvențierile genetice sunt teste speciale, complexe” a spus și directorul DSP Brașov, în direct, la Digi24.