Averea impresionantă a mamei lui Cristi Borcea. Femeia este singura în care fostul acționar de la Dinamo are încredere
Pe Cristi Borcea, fostul acționar de la Dinamo, îl știe toată lumea, însă despre mama s-a vorbit destul de rar în spațiul public. Despre cea care i-a dat viață lui Borcea se spune că ar fi una dintre cele mai bogate femei din România. Cine este Elena Borcea?
Averea impresionantă a mamei lui Cristi Borcea
Cristi Borcea a fost dintotdeauna invidiat pentru afacerile sale de succes. Din păcate, atunci când a primit condamnarea de 6 ani în Dosarul Transferurilor, acesta a pus pe primul loc afacerile și a luat o decizie radicală pentru ca ele să funcționeze în continuare.
Cea mai mare parte din bunurile lui au fost trecute pe numele mamei sale, Elena Borcea. Restul au ajuns pe numele celor trei soții: Mihaela, Alina și Valentina. Tot lor le-a împărțit și saloanele de nunți și ștrandurile.
În 2020, Elena Borcea a ajuns posesoarea unor afaceri profitabile, estimate la peste 300 de milioane de euro. În prezent, mama fostului patron de la Dinamo are o firmă ce comercializează combustibil. În plus, ea mai deține şi o firmă de construcții de renume. De precizat faptul că toate aceste afaceri i-au fost donate de către Cristi Borcea. Așadar, Elena Borcea a devenit administratora celor mai importante afaceri ale fiului său.
Totuși, părinții lui Cristi Borcea, Elena și Stere Borcea trăiesc modest. Cei doi au o casă în zona Pantelimon din București. Tatăl lui Borcea se luptă de ani buni cu mai multe probleme de sănătate.
„Cristi le-a spus de nenumărate ori că le poate ridica o vilă, ori le poate cumpăra alta într-o zonă mai frumoasă. Au spus mereu că nu pleacă din căsuța lor, din liniștea lor. Că ceea ce au le ajunge binemersi, nu au nevoie de mai mult. Sunt oameni simpli, modești, familiști”, au declarat surse apropiate ale familiei Borcea, pentru Impact.ro.
„Cristi e sufletul meu. Nu mă interesează ce spune lumea, dar Cristi își îngrijește toți copiii. Când vine din permisie, îi cheamă pe toți la el și are grijă de ei ca de niște prinți, le dă tot ce au nevoie. Ca tată e jos pălăria”, mărturisea Stere Borcea.
Ce spunea afaceristul despre mama lui
În cadrul unui interviu acordat în emisiunea lui Denise Rifai, de la Kanal D, Cristi Borcea dezvăluia că mama sa este singura femeie în care poate avea încredere deplină. Totodată, el preciza că femeile din viața lui au semnat un contract de separare bunuri.
„Eu le țin pe toate, copiii au cele mai bune condiții. Copiii au pe numele lor ceea ce trebuie, ele sunt condamnate să se poarte bine cu mine și cu copiii. Să își vadă de copiii și să fie pozitive. Eu le dau oxigenul, poți să trăiești fără oxigen, nu?
Mama este singura femeie în care am încredere totală. Mihaela a avut casa care este a copiilor, Alina are o vilă care este pe numele copiilor. Caroline are casă. Ceilalți copii au case, au cele mai bune condiții, au bone. Femeile ca să nu o ia razna nu trebuie să aibă nimic pe numele lor pentru că după spun că li se cuvine,” a declarat Cristi Borcea la Kanal D.
Valentina Pelinel nu are acces la bunurile lui Cristi Borcea
„Noi avem separare de bunuri. Eu nu sunt în relația asta pentru bunurile soțului meu! Fiecare pleacă cu ce a venit dacă va fi să ne despărțim. Eu, când am intrat în căsătoria cu Cristi, aveam un apartament la New York. Eu voiam să plec din țară, să-mi fac o viață nouă acolo. Cel mai greu mi-a fost să aleg.
Momentul acela când Cristi mi-a spus: «ori pleci la New York, ori rămâi aici cu mine sa te lupți». Nu sunt genul să plec la rău. Eu îmi doream o familie. Așa a fost să fie, mai întâi la rău și apoi la bine. Mie mi-a lipsit el, pentru că eu pe el am vrut”, spunea și Valentina Pelinel în podcastul lui Ameri Nasrin.
Cristi Borcea are nouă copii din 3 mariaje diferite. Cu prima sa soție, Mihaela, fostul patron al lui Dinamo are un băiat, Patrick, şi gemenii Antonia şi Angelo. Cu a doua soție, Alina Vidican, are alți doi copii: George Alexandru şi Gloria. Dintr-o relație paralelă, Borcea mai are o fetiță, pe Carolyn, din relația cu Simona Voiculescu.
Cu ultima soție, Valentin Pelinel, bărbatul are 3 copii: Milan și gemenele Indira și Rania.