Autobuze incendiate într-o autogară din România. Focul a fost provocat. Declarații halucinate ale unui martor

Autobuze incendiate într-o autogară din România. Focul a fost provocat. Declarații halucinate ale unui martor
Autobuze incendiate într-o autogară din România. Focul a fost provocat. Declarații halucinate ale unui martor Sursă foto: Observatornews.ro

Dimineață neagră pentru pompierii din Târgoviște care au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la autogara din oraș, acolo unde trei autobuze pentru transportul public au ars în întregime.

Ce spun anchetatorii

Potrivit primelor informații transmise de anchetatori, focul ar fi fost pus intenționat. Se pare că vehiculele pentru transportul persoanelor erau parcate „ilegal” în fosta autogară din oraș, în măsura în care spațiul ar fi fost folosit în prezent de către o companie privată.

O persoană prezentă la fața locului a observat cum incendiul extrem de puternic a pornit de la unul dintre autobuze, extinzându-se și la celelalte două. Polițiștii au deschis în acest moment o anchetă și încearcă să identifice piromanul.

Pompierii au stabilit cauza probabilă a producerii incendiului folosirea intenţionată a sursei de aprindere, acţiunea intenţionată. Este vorba de trei autobuze scoase din uz de la fosta autogară Mondotrans din municipiul Târgoviște„, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmbovița, Eduard Țelea, pentru observatornews.ro.

Vezi imagini video de la momentul incendiului:

Doi copii și părinții blocați într-o casă în flăcări din Bacău

O familie lovită de o tragedie cumplită a ajuns la spital în stare gravă, după ce casa în care locuiau a luat foc. Nefericitul eveniment a avut loc marți seara, atunci când un incendiu de proporții a izbucnit în localitatea Moinești, județul Bacău.

Casa în care locuiau cei doi adulți împreună cu copiii săi a fost cuprinsă de flăcări, iar oamenii nu au mai putut scăpa din ghearele pericolului. Potrivit informațiilor transmise de cadrele medicale, părinții au șanse minime de supraviețuire, în timp ce copiii se află în afara oricărui pericol.

Sursă foto: stirileprotv.ro

Cei care i-au ajutat să iasă din casă au fost vecinii lor, speriați de țipetele care se auzeau din casă. Primii care au ieșit au fost cei doi copii, iar ulterior părinții ale căror haine ardeau pe ei.

La fața locului au sosit cinci autospeciale de stingere a focului, iar echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările zeci de minute.

”Incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Lucrăm pentru lichidare și stabilirea cauzelor incendiului”, a declarat Doru Onica, de la ISU Bacău.

Membrii familiei au fost preluați imediat de ambulanță, fiind transportați la spitalul din Moinești unde au primit îngrijiri medicale.

Ulterior, cei doi copii au fost transferați la Bacău, în timp ce părinții au fost transferați către Iași și București cu arsuri extrem de grave.

Alina Zală, director medical Spitalul Moinești: ”Cei doi adulți în stare influențată cu arsuri pe mai mult de 90% din suprafața corpului. Copiii se aflau în stare bună, cu arsuri de gradul 1 și 2 pe membrele superioare”, potirivt stirileprotv.ro.