Au refuzat România în Schengen, iar austriecii au devenit acum ‘idioții utili ai lui Putin’. Ce a apărut în presa internațională
Scandalul iscat de votul Austriei, referitor la aderarea României la Schengen, a generat un val imens de critici la adresa statului austriac, ulterior ieșind la iveală parte din motivele acestei decizii. Una din marile publicații occidentale spune că, de fapt, Austria este unul dintre ”idioții utili ai lui Putin”. Așadar, citește mai departe, și vezi ce a apărut în presa internațională.
Austria a refuzat România în Schengen
Deși avea suportul statelor membre pentru aderarea la spațiul Schengen, la votul din decembrie anul trecut, Austria avea să genereze marea surpriză și, implicit, scandal, după anunțul votului de veto.
La nici 24 de ore, România își rechema ambasadorul în Austria, după ce Viena a stârnit furie prin veto-ul asupra ofertei Bucureștiului de a adera la spațiul Schengen fără controale la frontieră.
Tot atunci, Ministerul de Externe al României a declarat că diplomatul Emil Hurezeanu ”a fost rechemat pentru consultări”, iar acesta a fost un gest politic care indica ”o decizie de a diminua nivelul actual al relațiilor” cu Austria, a precizat ministerul.
Au apărut și apelurile de boicotare a companiilor austriece, care au devenit din ce în ce mai puternice, iar ministrul român al turismului a declarat că vacanțele la schi ”ar trebui să fie făcute în destinații precum Franța, mai degrabă decât în Austria”.
Au apărut și presupusele motive din spatele votului
Așa cum relatam la începutul acestui an, în presă și în spațiul public și politic apăreau dezvăluiri despre Austria care ar arăta de ce nu au vrut ca România să intre în Schengen.
Printre acestea sunt și cele relatate de Eugen Tomac, detalii ce au strânsă legătură cu ceea ce scrie în aceste zile publicația ”The Economist”, spunând că Austria este unul dintre ”idioții utili ai lui Putin”:
”De exemplu, Austria a avut, în perioada februarie – august a anului trecut, o creştere cu 139% faţă de anul 2021 a schimburilor economice cu Rusia.
Atunci de ce, în mod ipocrit, se întreabă unii de unde are criminalul de la Kremlin bani pentru a finanţa maşinăria de război?
Sigur, Nehammer va spune că statisticele Eurostat nu sunt corecte, dar suntem obişnuiţi cu asta”, scria Eugen Tomac, pe pagina sa de Facebook.
Vezi și: Răsturnare de situație cu aderarea României la Schengen. Austria a mințit!
”The Economist”: Austria este unul dintre ”idioții utili ai lui Putin”
Revista britanică ”The Economist” a publicat luni o listă destul de rușinoasă, și îi enumeră pe „idioții utili” ai lui Vladimir Putin, iar Austria este menționată, ocupând chiar locul al doilea.
”Prea mulți politicieni europeni eșuează în relațiile cu Rusia”, scrie cunoscutul ziar în introducere. În timp ce încercările Rusiei de a-și menține influența în Europa nu au fost pe deplin reușite, nici nu au eșuat complet.
”În ciuda sprijinului copleșitor pentru Ucraina, care continuă să sufere de pe urma războiului brutal și nedrept al Rusiei, persistă o subcultură de oameni care aprobă crimele regimului Putin.”, spune publicați britanică.
Publicația mai spune că Austria își continuă schimburile comerciale, vobind și de faptul că, în ceea ce privește neutralitatea sa, Austria ”s-a retras din luptă”, pe motiv că nu este membră NATO și că a preferat să construiască o punte între Est și Vest.
Pe de altă parte, Ucraina primește puțin sprijin, dar comerțul cu Rusia a crescut considerabil. Bani care ajung indirect în cufărul de război.
Se spune că și Grecia ar fi pus frână sancțiunilor UE, deși este membră a UE, există încă ezitări cu privire la înăsprirea restricțiilor asupra transportului de petrol rusesc, probabil pentru că societățile grecești profită de pe urma acestui comerț.
Potrivit The Economist, explicațiile pentru care Austria este unul dintre ”idioții utili ai lui Putin” sunt uimitor de rezistente.
Revista aduce în discuție și principalele declarații colectate, conform cărora, NATO a provocat atacurile repetate ale Rusiei asupra Ucrainei și eventuala invazie a acesteia, Ucraina este o entitate artificială creată pe un teritoriu care aparține de drept Rusiei, dar și că Statelor Unite le place să pună gaz pe foc pentru a vinde arme și a-și menține hegemonia globală.