Atenție! Fake news legat de traficul aerian care ar putea fi transferat pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Anunț oficial

de: Ștefan R. Apostol
12 03. 2020

În perioada aceasta tot mai multe informații eronate, sau lipsite de dovezi concrete, au început să circule, atât în mediul online, pe rețelele de socializare, cât și în presă. Grupului de Comunicare Strategică a tot încercat să stopeze acest cerc vicios al știrilor fără dovezi concrete, venite chiar din partea forului, mai exact, vorbim de celebrele ”fake-news”.

Atenție! Fake news legat de traficul aerian care ar putea fi transferat pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu

Grupului de Comunicare Strategică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne încearcă să stopeze fenomenul de ”fake-news”, mai ales în acest context al crizei epidemiologice și cu 51 de cazuri de infecție cu COVID-19, confirmate, pe teritoriul României. Au existat zvonuri în această perioadă legat de transferarea traficului aerian pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, de pe aeroporturile din Capitală sau din teritoriu, dar și despre „închiderea/carantinarea” Capitalei sau a vreunui oraș din România.

În acest context, oficialii din Grupul de Comunicare Strategică împreună cu organele în drept au demarat deja procedura de a deschide dosare penale pe numele unor persoane, identificate deja ca autori ai știrilor de tip ”fake-news” și au decis să emită un prim comunicat oficial pentru a demonta toate aceste zvonuri și / sau știri false ce apar în aceste zile pe rețelele de socializare, având în vedere că acestea pot deveni factori catalizatori ai unor stări de panică și informare greșită.

”Infirmăm în mod categoric informațiile vehiculate prin intermediul rețelelor sociale, folosindu-se inclusiv canale de comunicare privată, pentru diseminarea ipotezei „închiderii/carantinării” municipiului București. NU există nicio discuție despre „închiderea/carantinarea” Capitalei sau a vreunui oraș din România!* Avertizăm asupra faptului că în ultima perioadă, în mod sistematic, sunt transmise informații false, fie prin intermediul rețelelor sociale, fie în unele cazuri prin intermediul anumitor publicații. Constatăm că acest fenomen este unul programatic, alimentat de intenții ostile ordinii sociale și de o agendă contrară interesului public.

Atenție! Fake news legat de traficul aerian care ar putea fi transferat pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Anunț oficial

Această situație devine cu atât mai gravă în contextul acțiunilor de prevenire a răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus (COVID-19), întrucât determină comportamente sociale nejustificate. Grupul de Comunicare Strategică a luat în discuție evoluția situației din ultimele zile și gravitatea vehiculării de informații false de natură să determine panică în rândul cetățenilor. În acest context, Inspectoratul General al Poliției Române s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de “comunicarea de informații false”, faptă prevazută de art 404 Cod Penal și pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani. Facem apel la responsabilitate către toate instituțiile de presă să NU dea publicității informații care nu sunt verificate din surse oficiale. Totodată, facem un apel public la cetățeni să nu răspândească pe rețelele de socializare, sau pe alte canale, informații care nu provin din surse oficiale.”Grupul de Comunicare Strategică.