Atac terorist în Belgia! Cel puțin doi oameni au murit în Bruxelles, s-a întâmplat în mijlocul străzii
Atac terorist în Belgia! Un atac terorist a avut loc luni seara în Bruxelles, probabil, în contextul războiului din Israel. Cel puțin doi oameni au murit în Bruxelles, iat totul s-a întâmplat în mijlocul străzii. Victimele sunt doi tineri suedezi, care se aflau în Belgia pentru meciul naționalei lor.
Doi oameni au murit în atacul terorist din Bruxelles. Cine sunt victimele
Cel puțin doi oameni au fost uciși și cel puțin unul a fost rănit de către o persoană care a început să tragă la întâmplare în oamenii de pe stradă în timp ce striga ”Allahu Akbar”, anunță presa din Belgia.
După ce a deschis focul, suspectul atacului de la Bruxelles a fugit, astfel că este căutat de poliție. Forțele de ordine nu au reușit încă să îl localizeze.
Cele două victime sunt, conform presei belgiene, turiști suedezi care erau în Bruxelles pentru meciul de fotbal Belgia-Suedia. În această seară, la Bruxelles, este programat un meci de fotbal între naționala din Belgia și cea din Suedia, în cadrul calificărilor pentru Euro 2024.
Când avut loc atentatul din Bruxelles
Martorii la atentatul care pare să fie terorist, s-au auzit mai multe focuri de armă, puțin după ora 19.00, în apropiere de Place Sainctelette, informează surse din cadrul poliției belgiene.
Atacatorul din Bruxelles ar fi coborât de pe un scuter, cu o armă automată și a început să tragă la intâmplare în cei care se aflau la acel moment pe stradă. Suspectul purta o vestă portocalie fosforescentă. Potrivit informațiilor presiei din Belgia, cele două victime purtau tricouri suedeze și se pregăteau să meargă la meciul de fotbal.
Citește și: Atac terorist dejucat la Paris
Suspectul atentatului terorist a fugit așa cum a venit, pe scuter. Pe de altă parte. într-un filmuleț pe care l-a postat pe internet, autorul împușcăturilor a anunțat că aparține Statului Islamic și s-a lăudat că a ucis răufăcători pentru a răzbuna musulmanii. ”Trăim și murim pentru religia noastră”, a mai spus teroristul înainte de a pleca să comită atentatul sângeros.
Premierul belgian a transmis condoleanțe victimelor atentatului terorist
Nu în ultimul rând, premierul Belgiei a reacționat după atacul din Bruxelles.
„Cele mai sincere condoleanțe rudelor victimelor atacului laș de la Bruxelles. Mă aflu în acest moment cu miniștrii Justiției și de Interne la centrul național de criză. Monitorizăm evoluțiile și le cerem locuitorilor din Bruxelles să fie vigilenți”, a transmis prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo.
În ultimele zile, în mai toată Europa au avut loc proteste în care musulmanii au ieșit în stradă pentru a susține poporul palestinian în războiul cu Israelul. Ca urmare, în multe țări din Occident s-a ridicat gradul de alertă teroristă.