Artistă din România, bătută zdravăn de mama ei după ce a câștigat un concurs: „Am stat în casă vreo 2 săptămâni”. Interviu EXCLUSIV

Artistă din România, bătută zdravăn de mama ei după ce a câștigat un concurs: „Am stat în casă vreo 2 săptămâni”. Interviu EXCLUSIV
Artistă din România, bătută zdravăn de mama ei după ce a câștigat un concurs

Adina Postelnicu a știut de mică ceea ce și-a dorit să facă. Și anume, să cânte! Dat fiind faptul că mama sa nu era de acord să facă muzică și-și dorea o altă carieră pentru ea, i-a ascuns mult timp că lua lecții de canto. Până când, într-o zi, femeia a aflat că fiica sa tocmai luase un premiu la un festival. Și, în loc de laude, potrivit propriilor sale mărturisiri, Adina s-a ales cu o bătaie zdravănă, după cum ne-a povestit în exclusivitate pentru Impact.ro.

Mama o voia avocat sau medic

Într-un interviu exclusiv pentru Impact.ro, Adina Postelnicu ne-a făcut dezvăluiri. Artista ne-a povestit despre planurile viitoare, cum merge relația cu iubitul său, Glance, mai mic cu 11 ani decât ea și cum își sprijină fiica să facă muzică.

Peste doar câteva zile, aceasta va lansa un proiect pentru copiii. Inspirația i-a venit de la fiica sa, care a început să cânte prin casă după ce și-a tot auzit părinții repetând. Cu această ocazie, vedeta a rememorat prima dată când a urcat pe scenă, la vârsta de 3-4 ani. Momentul a fost dureros după ce propria ei mamă a aflat că a trecut peste cuvântul ei, totul încheindu-se cu o bătaie zdravănă.

  • –       Când ai urcat pentru prima oară pe scenă?

S-a întâmplat la grădiniță, aveam cam 3-4 anișori. Cu adevărat am fost la un concurs pe când aveam 15 ani. Există și acum acel festival, Constelația necunoscută din Vaslui. Nu i-am spus mamei mele, că nu mă lăsa, nu era de acord cu muzica. Iar eu mergeam pe ascuns să cânt. A aflat din ziare că am luat premiu, toată lumea a felicitat-o la serviciu. Când a ajuns acasă, am luat o bătaie zdravănă că nu am ascultat-o. Am stat în casă vreo 2 săptămâni, dar atunci a înțeles că nu are cum să fie contra, că trebuie să mă lase să fac muzică și să mă susțină.s

  • –       Ce-și dorea pentru tine?

Voia să fiu avocat, medic, cam tot ce a făcut ea. În niciun caz nu mă vedea artistă. Convenția a fost să termin facultatea și să fac muzică în paralel. Și așa a fost, am terninat Facultatea de Limbi Srăine, iar în paralel am făcut și Școala populară de artă, unde am terminat ca șefă de promoție cu 10 pe linie.

Fiica sa îi calcă pe urme

  • –       Ce faci în prezent?

În curând voi lansa o piesă a mea, am proiectul meu pentru copii, DABADA ŞI NUBANU. Este o trupă făcută cu o prietenă din dorința de a face copiii fericiți și mai ales pentru fiică-mea, care cântă de dimineața până seara. Toată ziua e cu microfonul în mână. În curând voi lansa și primul clip megaprofi, cu trupa. Eu m-am implicat foarte mult în promovarea trupei prin firma mea de organizare evenimente. Artiștii mi-au cerut ajutorul să îi promovez, erau cunoscuți mai mult în zona lor, în Piatra-Neamț. Prin aceste spectacole îi învățăm pe copii să cânte, să danseze, să se îmbrace frumos. Totodată, mă ocup și de organizări de evenimente. De la 1 iunie pornim în forță și cu concertele mele, și cu ale logodnicului.

  • –       Fiica ta deja cântă?

Da, deși încă nu a împlinit 3 ani. Ne aude pe noi în casă, ambii fiind artiști. Merge la concertele noastre de când era foarte mică, avea doar câteva luni și o luam cu mine. Nu mi-am dorit să o las cu mama. Și anul trecut, de când am reînceput activitatea printre picături, atunci când am fost lăsați să concertăm, a mers cu noi. Îi place scena teribil.

În ce limbă comunică cu iubitul arab

  • –       În ce limbă comunică cu tatăl ei, care este arab?

Glance vorbește cu fetița în arabă, și-a dorit ca ea să învețe de mică această limbă. În paralel cu ea, m-am apucat și eu să o studiez. Noi doi comunicăm în română, ne înțelegem, chiar dacă el mai amestecă uneori cuvintele.

  • –       Te-ai răzgândit în privința căsătoriei? Faceți nuntă?

Suntem de 9 ani împreună, dar nu facem nuntă, un act nu te ține. Am fost căsătorită, știu ce înseamnă. Contează altele într-o relație, cum ar fi respectul, să ai cu cine să comunici. Până una alta, și dragostea trece. Ce rost mai are apoi un drum la tribunal, să desfacem actele? Suntem bine așa cum suntem. Asta a fost înțelegerea noastră încă de la început. Să ne spunem „la revedere”, atunci când nu ne mai leagă sentimentele. Dacă un bărbat vrea să facă ceva, o face cu tine de mână.

  • –       De la ce pornesc certurile în relație?

Nu există cupluri fără probleme, fără momente grele. Ambii suntem căpoși. El e Fecioară, eu Vărsător cu ascendent în Leu… Important este că discuțiile și certurile pe care le avem sunt constructive. Fetița ne-a unit, cu siguranță. Relația este mult mai frumoasă decât era înainte.

  • –       Faptul că partenerul tău este mai mic decât tine are vreo importanță?

Chiar dacă între noi este o diferență de 11 ani, relația funcționează foarte bine. El, fiind arab, are ideea de familie bine împământenită și a venit în această relație cu o doză foarte mare de respect.

  • –       Cine cedează primul la vreo ceartă?

Depinde de starea fiecăruia dintre noi. Nu există vreunul care să cedeze primul, amândoi suntem foarte căpoși.

  • –       Ce altă pasiune mai ai în afara muzicii?

Tot ce înseamnă să distrezi copilul, să-i creezi o atmosferă frumoasă.