Apple îți arată exact de ce îți trebuie cabluri bune pentru iPhone

de: Andrei Simion
27 08. 2018

Cele mai multe explozii de iPhone-uri au fost provocate prin utilizarea unor accesorii neoriginale, iar Apple ține să vă avertizeze de riscurile la care vă expuneți.

Orice utilizator de iDevice-uri știe căt de scumpe sunt accesoriile originale. Dacă ați pierdut cablul de încărcare la un iPhone, este imposibil să găsiți altul original sub 100 – 150 lei. Diferențe de preț semnificative se reflectă și în încărcătoarele de priză și devin mai costisitoare atunci când vorbim de MacBook-uri, în loc de telefoane sau tablete.

Alternativa este să vă orientați către un cablu contrafăcut la un sfert din preț sau chiar mai ieftin. În plus, într-o astfel de situație, diferențele estetice ar putea fi inexistente.

Problema este partea de electronică. O chinezărie s-ar putea să vă expună la niște riscuri inutile de proporții astronomice, iar Apple a decis să vă avertizeze în mod oficial pe marginea acestui subiect.

Cu acest scop, a fost creată o pagină dedicată de support prin intermediul căreia puteți vedea listate toate motivele pentru care ar fi bine să ocoliți accesorii care nu sunt produse de Apple sau care nu sunt certificate MFI.

Acesta din urmă este un program oficial prin care cabluri, încărcătoare, dock-uri și alte tipuri de accesorii de la producători precum Belkin, Logitech și multe alte companii sunt testate și certificate de către Apple ca fiind sigure.

„Unele adaptoare și baterii contrafăcute sau realizate de către terți s-ar putea să nu fie create conform standardelor și s-ar putea reflecta în probleme de siguranță.” Acest gest din partea celor de la Apple vine la aproximativ două luni după ce un test al gigantului din Cupertino a confirmat că 9 din 10 accesorii de pe Amazon sunt contrafăcute. La o analiză mai atentă, acestea nu includ sisteme simple de izolare și vă pot expune la electroșocuri.

În plus, nu asigură un flux continuu de curent și nu sunt capabile să prevină supra-încărcarea cu energie electrică. Aceasta din urmă este particularitatea care s-ar putea reflecta în explozii.