Apariţie uimitoare în Delta Dunării. Fenomenul rar observat de experţi, imagini de neratat
Descoperire senzațională în Delta Dunării. Specialiștii de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării au anunțat că a apărut un nou lac în zonă. De asemenea, influențele acestui fenomen ar putea fi atât pozitive, cât și negative, spun experții. Despre ce este vorba, de fapt.
Un nou lac a apărut în Delta Dunării
Specialiștii de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD) au explicat modul în care s-a format noul lac apărut în Delta Dunării, potrivit celor de la Antena 3.
„Un nou lac în Delta Dunării. Incendierea stufului la cote mici ale apei produce aprinderea turbei din Delta Dunării, care poate arde zile sau chiar săptămâni.
Un astfel de caz a fost observat în sezonul de toamnă-iarnă, pe meandra, vis-a-vis de Dranov 2. Astfel, se formează japșe ori gropi și, în funcție de cât de adânc arde turba, japșa se poate mări sau poate fi invadată înapoi de stuf.”, au declarat specialiștii.
De asemenea, cercetătorii subliniază faptul că formarea unui nou lac este benefică pentru viețuitoarele din Deltă, acestea având un nou spațiu pentru hrană și reproducere.
Totodată, fenomenul influențează mediul din zonă și în mod negativ, fiind eliberată o cantitate mai mare de carbon captiv.
„Cum totul este relativ, influențele acestui fenomen pot fi atât de natură negativă, cât și pozitivă: se eliberează mult carbon captiv, dar, totodată, se formează și locuri de reproducere a peștelui și a multor specii de păsări, precum corcodei, lebede, gâște și multe specii de rațe și lișițe etc.”, se mai arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a INCDDD.
Ce fenomen de la Marea Neagră ar putea fi produs de un seism masiv
Seismele care au avut loc în zona de litoral a Mării Negre au produs schimbări ale reliefului de coastă. Din pricina morfologiei fundului Mării Negre, un cutremur puternic ar putea avea efecte devastatoare.
În arhive este notat faptul că mai multe valuri înalte ar fi distrus așezări întregi din vechiul Tomis. De asemenea, tot pe seama unui tsunami este pusă și distrugerea Cetății Callatis.
Profesor doctor Gheorghe Mărmureanu, fost director al Institutului Naţional de Fizică a Pământului, a spus, de fiecare dată, că în Marea Neagră se pot produce valuri seismice. Tot el spune că activitatea seismică de la Şabla ar putea provoca un nou tsunami în Marea Neagră.
Pericolul este cu atât mai puternic cu cât în Marea Neagră se știe faptul că există depozite imense de hidrogen şi de acid sulfuric.