Apare salariul minim european în România. Ce înseamnă asta, câți bani vor primi românii în plus și de când

de: Ionuț Vieru
31 05. 2024

UE obligă România să introducă salariul minim european anul acesta. Ce sume de bani ar trebui să primească și începând de când ar trebui să se mărească salariile, aflați în rândurile următoare.

Când va fi implementat salariul minim european

În România va fi introdus salariul minim european începând cu data de 15 noiembrie, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cursul zilei de vineri.

„Între timp, la nivel european, familia social-democrată, S&D, prin comisarul Schmidt, social-democrat, comisarul pe muncă, au venit şi avem de aplicat salariul minim european.

Deci, cu alte cuvinte, o viziune la nivel european. Părerea mea, să nu mai inventăm noi iarăşi apa caldă şi să mergem pe o viziune europeană, a Uniunii Europene, care pentru aceeaşi muncă să fie plată egală şi avem termen de implementare, mi se pare, pe 15 noiembrie”, spune Marcel Ciolacu.

Ce sume de bani ar trebui să încaseze românii după implementarea salariului minim european

Uniunea Europeană a recomandat două formule de calcul pentru ca țara noastră să ajungă la salariul minim european. De asemenea, România va avea trei variante în aplicarea noilor măsuri.

Prima variantă prevede ca, în România, salariul mediu brut să ajungă la suma de 6.400 de lei brut, adică 3.974 de lei net. Potrivit datelor, acesta ajunge să fie din ce în ce mai mare, de la lună la lună.

Dacă astăzi venitul minim european s-ar determina în funcție de coșul de consum zilnic pentru un trai decent, care este de 2.708 lei, potrivit specialiștilor, atunci venitul net minim garantat în România ar trebui să fie mai mare cu cel puțin 800 lei net.

În a doua variantă, venitul venitul minim garantat în România ar trebui să crească cu aproximativ 1.300 lei. În cazul în care venitul minim garantat în țara noastră ar trebui să se calculeze având după echivalentul a 50% din câștigul mediu brut pe economie, decalajul s-ar majora cu încă aproximativ 500 lei net.

A treia variantă este propusă de către Institutul Național de Statistică. Conform acestora, salariul minim brut ar trebui să se ajusteze în funcție de rata inflației. Având în vedere acest lucru, la o inflație de 7%, salariul ar trebui să crească cu minim 200 de lei, doar anul acesta.