Apare o nouă pensie în România. Câți bani vor primi acești pensionari

de: Emanuela Pană
29 06. 2020

Urmează să apară un nou tip de pensie specială în țara noastră și este destinată unei categorii profesionale ce urmează a fi înființată, după ce, recent, proiectul legislativ a trecut de Parlament. Marele anunț a fost făcut de deputatul USR, Claudiu Năsui, care susține că a încercat să blocheze legea dar nu a reușit.

Apare un nou timp de pensie

Potrivit politicianului, statul va face iarăși risipă de bani pentru a achita o „așa zisă pensie specială“. Este vorba despre o rentă viageră de care va beneficia breasla meșteșugarilor, bani care vor fi asimilaţi unei pensii speciale. Proiectul a trecut miercuri de Parlament. Valoare acestei rente nu va fi mai mică decât salariul minim net pe țară, este personală, netransmisibilă și încetează la data decesului.

„Parlamentarii sunt generoși cu banii altora. Mai ales cu banii contribuabililor. Data viitoare când auziți PNL sau PSD că se plâng că nu sunt bani la buget și că vor să crească taxele, să știm că nu sunt bani din cauza risipei girate tot de ei.

Mai țineți minte proiectul care instituie o nouă breaslă în România? Breasla «meșteșugarilor»? Acel proiect avea o pensie specială inclusă, sub numele de rentă viageră. Rentă dată pe viață care nu putea fi mai mică decât un salariu minim și ajungea până la un salariu mediu. În comisie am reușit cu greu să eliminăm acel articol. Chiar și câțiva PSD-iști au votat pentru amendamentul USR“, a notat Claudiu Năsui pe Facebook.

Va fi acordată de primari

Dacă proiectul va deveni lege, primarii vor putea acorda o astfel de rentă pentru meștesugari vreme de cinci ani.

„Dar ce să vezi că în comisia de cultură, amendamentul a fost întors. Nu mai e o pensie specială. Este o indemnizație dată pe 5 ani de către primari. Articolul spune că indemnizația trebuie să fie mai mare de un salariu minim, chiar până la un salariu mediu pe lună.

În timp ce noi plătim jumătate din salariu în taxe și impozite, și TVA și accize pe ce mai cumpărăm, statul va da un salariu celor care vor avea certificat de meșteșugar timp de 5 ani, și care, evident, poate fi înnoit pentru încă 5 ani. Toate acestea vor fi stabilite de către primării din banii noștri“, a mai scris deputatul.