Apare o nouă monedă în România. Surpriză: al cui va fi portretul de pe una dintre fețele ei

de: Ștefan R. Apostol
05 10. 2021

BNR anunță lansarea unei noi serii numismatice de colecție pe data de 11 octombrie. Noua serie, în colecție limitată, va fi emisă cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la inaugurarea celebrului institut Cantacuzino. Monedele vor fi din argint și, conform comunicatului BNR, din tombac cuprat.

100 de ani de la înființarea institului Cantacuzino

În urmă cu 100 de ani, la 1 aprilie 1921, era fondat Institutul Cantacuzino la București, pe baza unui decret regal. Însuși Regele Ferdinand I semna decretul regal care a inaugura institutul pe aceeași structură și principii ca și celebrul Institut Pasteur din Paris. Singurul scop al celebrului institu Catancuzino era acela de a dezvolta pe patru direcții principale:

  • producerea de vaccinuri și seruri
  • sprijinirea și dirijarea centrelor de sănătate publică din România
  • cercetare științifică
  • instruirea specialiștilor în microbiologie și imunologie.

Din păcate astăzi, la 100 de ani de la inaugurare, Institutul Cantacuzino a renunțat la principala activitate, cea de producere a vaccinurilor și a serurilor. Motivele sunt multe, din păcate, iar autoritățile au lăsat ca unul din cele mai prestigioase instituții de cercetare medicală din România să se degradeze.

Institutul Cantacuzino renumit la nivel mondial

În perioada de glorie, Institutul Cantacuzino era renumit la nivel mondial pentru vaccinurile sale. Astăzi, printr-o decizie guvernamentală, se află sub control militar și distribuie doar vaccinurile produse de foștii săi concurenți.

Ultimul vaccin de succes produs de Institutul Cantacuzino a fost cel împotriva A / H1N1 în 2009. Eficiența vaccinului a fost depășită doar de prețul său excepțional, de numai 1 euro. Statul român a ordonat producerea a 5 milioane de doze, 4,5 milioane pentru a fi utilizate pentru cererea internă, în timp ce 0,5 milioane pentru a fi trimise în Republica Moldova.

Institutul a mai produs un alt vaccin mai recent și foarte bun. La sfârșitul anului 2013, institutul a dezvoltat cu succes un vaccin antigripal. La 21 de zile după aceea, Agenția Națională a Medicamentului din România a anunțat că vaccinul nu este adecvat pentru uz uman și a retras vaccinul de pe piață. La doi ani după aceasta s-a dovedit că vaccinul era eficient și adecvat pentru uz uman, dar era prea târziu. Institutul nu avea bani în acel moment și nici credibilitate după ceea ce s-a întâmplat cu vaccinul antigripal.

BNR onorează institutul pintr-o serie numismatică limitată

Într-un comunicat publicat pe site-ul BNR, suntem înștiințați că se va emite o serie numismatică limitată de colecție, sărbătorind astfel cei 100 de ani de existență ai celebrului institut Cantacuzino. Monedele, spune BNR, vor fi din argint și din tombac cuprat, cu valoarea nominală de 1o lei.

BNR nu este la prima serie limitată cu numele de Cantacuzino. În 2013, pentru a sărbători 150 de ani de la nașterea lui Ioan Cantacuzino, BNR publica o monedă, tot din argint, cu numele și imaginea celui care a dat numele institutului de cercetare din București.

O altă serie numismatică scoasă tot anul acesta de BNR a fost cea dedicată celor 200 de ani de la Revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu.