Apare chestionarul pentru vaccinarea copiilor în școli. Toți părinții trebuie să afle

de: Bișinicu Andreea
23 09. 2021

Pandemia de coronavirus este departe de a se fi încheiat, spun specialiștii. Recent, oficialii de la Ministerul Sănătății au validat chestionarul pentru vaccinarea elevilor în cadrul școlilor. Cum arată acesta și ce trebuie să știe toți părinții.

Cum arată chestionarul pentru vaccinarea elevilor în școli

Ministerul Sănătății a făcut anunțul pe care toți părinții îl așteptau. Chestionarul pentru imunizarea minorilor în cadrul instituțiilor școlare a fost validat, iar documentul va fi distribuit în școli începând de vineri, 24 septembrie, cu ajutorul inspectoratelor școlare.

Reprezentanții ministerului reamintesc faptul că vaccinarea copiilor nu este obiligatorie. Chestionarele pot fi trimise și online și sunt disponibile AICI.

„Începând de vineri, 24 septembrie 2021, chestionarul va fi diseminat în unităţile de învăţământ, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene. Acesta nu este obligatoriu, nu constituie obligaţie de vaccinare şi va fi pus la dispoziţia părinţilor în vederea completării”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei.

Persoana desemnată pentru protecţia sanitară la nivelul unităţii de învăţământ, în conformitate cu dispoziţiile ordinului comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei, va transmite Direcţiilor de Sănătate Publică (DSP) chestionarele completate de către părinţi/tutori legali.

„În cazul exprimării intenţiei de vaccinare, vaccinarea elevilor minori se va efectua numai cu acordul informat, exprimat în scris, în prezenţa părintelui/tutorelui legal al copilului! Scopul completării chestionarului este sprijinirea celor care doresc să se vaccineze şi beneficiază de acordul informat, exprimat în scris, al părinţilor sau reprezentanţilor legali, prin organizarea de echipe mobile de vaccinare în şcoli de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) şi Direcţiile de Sănătate Publică”, menţionează sursa citată.

Chestionarele de vaccinare a elevilor pot fi trimise și online

Reprezentanții oficiali ai Ministerului Sănătății au anunțat faptul că respectivele chestionare de vaccinare a elevilor în școli nu necesită existența unei semnături, drept pentru care pot fi transmise şi în format electronic.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, susține că, momentan, nicio şcoală sau instituție de învățământ nu a solicitat încă echipe mobile de vaccinare anti-COVID, deoarece formularul de vaccinare nu s-a aprobat încă, din perspectivă juridică.

De asemenea, același Sorin Cîmpeanu a declarat faptul că Ministerul Sănătăţii este singurul autorizat în prelucrarea datelor medicale cu caracter personal.

„Formularul care va fi elaborat de către cei în drept – Ministerul Sănătăţii – va avea o primă întrebare: este sau nu este vaccinat. Dacă este vaccinat, nu mai trebuie răspuns la cea de a doua întrebare, care va avea trei variante de răspuns: Da; Nu; Indecis”, preciza ministrul Educației Sorin Cîmpeanu.