Anunțul OMS despre certificatul verde pentru călătorii. Răsturnare de situație, ce recomandare s-a făcut
După aproape un an de la implementarea noilor documente de călătorie, certificatele verzi, OMS ar putea să-și schimbe optica asupra acestora. Într-o relatare recentă, preluată de publicația „Le Figaro”, rerpezentanții organismului spun că „punerea în aplicare a interdicțiilor generale de călătorie, la fel ca și vaccinarea obligatorie la frontiere, nu este eficientă în suprimarea răspândirii internaționale”. Dacă ar fi să luăm în calcul aceste afirmații, am putea spune că OMS se gândește serios să elimine certificatele verzi, care și-așa au dat peste cap lucrurile.
OMS recomandă ridicarea interdicțiilor de călătorie și certificatul de vaccinare
Noul val pandemic provocat de varianta Omicron a dus la restricții fără precedent în Europa. Majoritatea statelor afectate de noul val au impus restricții dure, iar în cazul altora, ca Austria, vaccinarea a devenit obligatorie prin lege.
În tot acest timp, Comitetul de urgență pentru Regulamentul Sanitar Internațional al OMS vine și face noi recomandări. După ce aproape toate statele europene au avut de suferit după urma restricțiilor de călătorie, organismul internațional schimbă paradigma, în special în ceea ce privește călătoriile internaționale. Aprobate pe data 13 ianuarie, noile recomandări au fost publicate miercuri 19 ianuarie.
Documentul transmis de OMS face referire la așa-zisa imunizare de turmă, și pune mai nou accent pe decizia de a „ridica sau de a relaxa interdicțiile de călătorie internațională, deoarece acestea nu adaugă valoare și continuă să contribuie la stresul economic și social al statelor părți.”, se arată în documentul Comitetul.
Într-adevăr, OMS consideră că punerea în aplicare a interdicțiilor generale de călătorie „nu este eficientă în suprimarea răspândirii internaționale și poate descuraja raportarea transparentă și rapidă a variantelor emergente îngrijorătoare”.
Organizația Mondială a Sănătății reamintește, de asemenea, că „măsurile de călătorie, cum ar fi masca, testarea, izolarea/carantina și vaccinarea, ar trebui să se bazeze pe evaluări ale riscurilor și să evite impunerea unei sarcini financiare asupra călătorilor internaționali, în conformitate cu articolul 40 din Regulamentul sanitar internațional (RSI)”, conform publicației franceze „Le Figaro”.
OMS vorbește de utilizarea altor instrumente în afară de permisul de vaccinare
În același document al Comitetului de urgență pentru Regulamentul Sanitar Internațional al OMS se vorbește și de faptul că „obligația de a furniza dovada vaccinării împotriva Covid-19 pentru călătoriile internaționale este excesivă”.
Comitetul recomandă „să nu se ceară dovada vaccinării împotriva Covid-19 pentru călătoriile internaționale ca singura cale sau condiție care să permită călătoriile internaționale, având în vedere accesul limitat la nivel mondial și distribuția inechitabilă a vaccinurilor împotriva Covid-19.”
În același document se face și o invitație către statele lumii să ia în considerare o abordare bazată pe riscuri pentru a facilita călătoriile internaționale prin ridicarea sau modificarea măsurilor, cum ar fi cerințele de testare și/sau de carantină, după caz, în conformitate cu orientările OMS. Un alt punct în document emis de OMS, face referire la accelerarea campaniilor de vaccinare, și mai ales a celor cu a treia doză booster.
„70% din populația tuturor țărilor trebuie vaccinate până la începutul lunii iulie 2022 și să integreze vaccinarea împotriva COVID-19 în serviciile de sănătate de rutină.”, spune președintele Comitetului de urgență pentru Regulamentul Sanitar Internațional al OMS, francezul Didier Houssin.
În acest sens, OMS recomandă ca țările care au atins rate ridicate de acoperire a vaccinării în rândul populațiilor cu risc ridicat să acorde prioritate schimbului global de vaccinuri, înainte de a vaccina copiii și adolescenții sănătoși care prezintă cel mai mic risc de rezultate grave.