Anunţul momentului pentru românii cu pensii de până în 1.700 de lei. Ce trebuie să ştie urgent
Statul vine în ajutorul românilor vulnerabili. Astfel că, persoanele care au o pensie mai mică de 1.700 de lei vor primi carduri pentru alimente. Seniorii care au devenit între timp eligibili pentru primirea acestui ajutor din partea statului, îl vor putea primi fără a face vreo cerere. Legislația prevede ca românii cu pensii mai mici de 1.700 de lei să primească cardul direct prin Poșta Română.
Ce pot face românii care nu au primit cardul pentru alimente?
În situația în care, românii nu primesc cardul deși știu că se încadrează, pot lua legătura cu cel mai apropiat oficiu poștal. Angajații de acolo le vor putea oferii detaliile necesare. Cardurile puse la dispoziție de către Ministerul Muncii vor putea fi folosite pentru cumpărarea alimentelor dar și pentru mesele calde.
”Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare. Pentru beneficiarii nou introduși în program vor fi eliberate noi suporturi electronice.
De asemenea, verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii incluși în categoriile a)-d), se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)”, spun autoritățile.
Te-ar putea interesa și: Anunţ despre cardurile pentru alimente și mese calde. Ce se întâmplă cu ajutoarele pentru români
Cine poate beneficia de cardul de alimente?
Cei care vor să primească astfel de carduri trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Potrivit legislației, cardurile de alimente vin în ajutorul seniorilor ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023.
Printre persoanele care pot beneficia de tichete se numără și cei care au un handicap grav. Veniturile lunare proprii realizate trebuie să fie mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023.
De asemenea și familiile cu cel puțin doi copii în întreținere, dar a căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023 pot primi acest card.
Familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023, familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social și persoanele fără adăpost așa cum sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare, pot primi vouchere pentru alimente.
Te-ar putea interesa și: Românii care nu vor mai primi vouchere de alimente de 250 de lei. E oficial, veste de ultimă oră de la Guvern