Anunțul Lidl pentru toți românii care primesc tichete sociale. S-a aflat acum
Anunțul Lidl pentru toți românii care primesc tichete sociale! Guvernul a anunțat, prin intermediul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, trimiterea sumelor către aproximativ 150.000 de noi beneficiari ai voucherelor pentru alimente. Recent, Kaufland România anunța intrarea în proiectul „Sprijin pentru România”. Astăzi fratele mai mare, Lidl România, și-a anunțat intrarea în acest program. Începând de astăzi, 10 august, cei care au cardurile alimentate cu cei 250 de lei, pot face cumpărături de aici.
Anunțul Lidl pentru toți românii care primesc tichete sociale. Intră în proiectul „Sprijin pentru România”
Până de curând, listele cu magazinele care fac parte din proiectul social demarat de guvern, „Sprijin pentru România”, conțineau doar o mică parte din marile lanțuri demagazine. În prima listă erau doar Cora, Profi și magazinele Penny.
Ulterior, de la jumătatea lunii iulie, și după reactualizarea listelor, intra în proiect și rețeaua de magazine Kaufland România. De altfel, retailerul german, fratele mai mic al Lidl, anunța într-un comunicat oficial acest lucru.
La începutul acestei luni, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunța trimiterea sumelor pentru alți 150.000 de beneficiari ai voucherelor de alimente, în valoarea de 250 de lei. Cu această ocazie au fost reactualizate și listele cu magazinele participante și, începând de astăzi, 10 august, Lidl România intră în acest program:
„Cu ajutorul acestor carduri se pot achiziționa doar produse alimentare. Produsele din celelalte categorii disponibile în magazinele Lidl România se vor plăti separat.
Se va putea plăti prin orice altă metodă de plată acceptată de magazinele Lidl România”, au anunțat reprezentanții Lidl România.
S-a aflat acum și ce vouchere sunt acceptate de retailer
Sumele virate pe cardurile sociale, spune Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, „sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor”.
„Sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, banii de pe tichetele sociale trebuie utilizați în cel mult un an de zile de când sunt disponibili pe voucherele de alimente”, arată Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Oficialii Lidl România, în același comunicat emis, vorbesc și despre ce vouchere sunt acceptate în toate magazinele companiei din țară. Conform informării, „Momentan, se va putea face plata doar cu tichetele sociale emise de Sodexo şi UP România”, a informat Lidl.
Fratele mai mic al retailerului Lid, Kaufland anunța recent întrarea în cadrul acestui program social, inițiat de guvern. Astfel că, în toate magazinele din țară, cei care au aceste vouchere vor putea achiziționa produsele alimentare.
În afară de acceptarea voucherelor, Kaufland a trecut, în perioada 13 iulie – 11 octombrie 2022, la înghețarea prețurile a peste 1.000 de articole. Articolele incluse în campania „Vara asta înghețăm prețurile” sunt semnalizate la raft, mai spune retailerul.