Anunțul de ultim moment al lui Orban: “Azi va fi declarată starea de alertă”. Ce măsuri se vor lua în țară?

de: Ștefan R. Apostol
14 05. 2020

Mai sunt aproximativ 24 de ore până când România va trece de la starea de urgență la starea de alertă, așa cum a fost anunțat de cptre guvernanți. S-au anunțat și măsuri de relaxare, treptată, dar și alte restricții, față de cele existente.

Anunțul de ultim moment al lui Orban: “Azi va fi declarată starea de alertă”

Astăzi, 14 mai, conform ultimelor informațți membrii guvernului s-au reunit la ora 11:00 pentru a stabili soluţiile ce vor fi adoptate pentru a nu exista un vid legistativ peste weekend, în conditiile în care starea de urgenţă expiră în noaptea de joi spre vineri, iar cele trei zile nu cad sub incidența Ordinelor Militare de până acum, și nici sub incidența Ordinului de Stare de alertă.

Mai exact, în cele trei zile, în cazul în care o persoană ar comite o fărădelege, ar intra sub incidența legislației în vigoare de dinainte de intrarea în Starea de Urgență, cu alte cuvinte niciun amendament adoptat în perioada de carantină nu are efect. De aceea și această întâlnire de urgență de astăzi a guvernului.

Anunțul de ultim moment al lui Orban: “Azi va fi declarată starea de alertă”. Ce măsuri se vor lua în țară?

“Astăzi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va declara starea de alertă în cadrul situaţiei de urgenţă provocată de epidemia de coronavirus. Tot astăzi, odată cu declararea stării de alertă, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va institui toate măsurile necesare pentru a apăra viaţa şi sănătatea românilor. Aceste măsuri vor avea caracter de obligativitate şi vor fi stabilite în baza OUG 21 care reglementează situaţiile de urgenţă”, a declarat Ludovic Orban la începutul şedinţei de Guvern.

Ce măsuri se vor lua în țară

În afară de măsurile ce se vor lua pentru zilele de weekend, tot astăzi membrii guvernului vor adopta o nouă ordonanţă de urgenţă care va reglementa măsurile pentru trecerea la starea de alertă de la starea de urgenţă instituită ca urmare a epidemiei cu noul coronavirus şi care încetează pe 15 mai.

“Astăzi va trebui să adoptăm actul normativ, ordonanţa de urgenţă, prin care să reglementăm toate măsurile necesare pentru trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă, în special acele măsuri care vizează drepturi ale cetăţenilor, facilităţi pe care le-am acordat în perioada stării de urgenţă şi pe care le vom prelungi şi dincolo de starea de urgenţă. Va trebui să reglementăm toate măsurile necesare în domeniul sănătăţii, în domeniul educaţiei, astfel încât să putem face faţă provocărilor care categoric vor fi extrem de importante, mai ales în ceea ce priveşte organizarea examenelor şi a activităţii pe toată perioada stării de alertă”, a declarat premierul.