02 feb. 2023 | 09:01

Anunţ pentru românii cu pensii până în 3.000 de lei. Câţi bani ar lua în plus pensionarii

Social
Anunţ pentru românii cu pensii până în 3.000 de lei. Câţi bani ar lua în plus pensionarii
România și marile vulnerabilități din sistemul de pensii

Așa cum din păcate s-a tot demonstrat, România are mari vulnerabilități în sistemul de pensii, un dezechilibru greu de remediat. Pe de-o parte este sistemul de pensii public, du dezechilibrele sale, iar pe de alta avem pensiile speciale, de care, deși s-a încercat, guvernul nu s-a putut debarasa de ele. În acest context, precum și cel al rocadei guvernamentale, liberalii au venit cu propuneri, analiștii considerându-le populiste, privind românii cu pensii până în 3.000 de lei.

România și marile vulnerabilități din sistemul de pensii

Sistemul public de pensii pe care România l-a moștenit de la regimul Ceaușescu a fost o colecție de sisteme separate pentru principalele sectoare industriale forța de muncă, agricultori, meșteșugari și artizani, funcționari bisericești și alte categorii.

Ulterior, după Decembrie 1989, era necesară o schimbare a sistemului, astfel că guvernele care s-au succedat între 1990 și 1996 au ales să meargă exact în direcția opusă. Au luat decizia de a crește numărul de beneficiari și înmulțirea dispozițiilor speciale de pensionare. În același timp, o migrație generală dinspre economia de până atunci spre economia de piață, la care securitatea socială la care a contribuit impozitarea securității sociale, dar la care nu a fost singura cauză, a dus la destabilizarea bazei de contribuabili.

Noul sistem de pensii și modul de calcul al acestora a dus la mari dezechilibre, financiare în principal, iar astăzi România se chinuie să-și onoreze datoriile către foștii contribuabili, azi pensionari, prin plata sumelor aferente pensiilor românilor. A mai apărut un alt aspect destabilizator, odată cu votarea în Parlament a pensiilor speciale, pensii care anual scot sume enrome din bugetul statului.

Anul 2021 a adus o schimbare de guvernare, nesperată de nimeni de altfel, coaliția PNL-PSD-UDMR, și a adus și noi modificări în toți cei trei piloni de pensii în anul următor, 2022. Prin asumarea reformelor din PNRR, România a fost obligată să demareze una din cele mai importante reforme social-economice, cea a sistemului de pensii, oricum limitați de acel 9,5% din PIB.

Cu toate astea, la finalul anului trecut guvernul condus de Nicolae Ciucă anunța majorarea pensiilor cu 12,5%, dar, așa cum spuneam, acești bani sunt deja puțini, iar aceste majorări în actualul context geopolitc și economic european, nu fac altceva decât să amăgească pensionarii și să împovăreze puținii contribuabili existenți.

Acum, în 2023, ca urmare a protocolului semnat, PSD va trebui să preia conducerea unui nou guvern de coaliție, iar liderii politici ai celor două partide se aruncă în promisiuni cu iz electoral, privind posibile măsuri sociale de ajutor pentru o anume categorie de pensionari, mai ales românii cu pensii până în 3.000 de lei.

Liberalii fac un anunţ pentru românii cu pensii până în 3.000 de lei

Conștienți de greșelile guvernării PNL-USR, actualii lideri de partid au decis în ședința internă parlamentară o posibilă măsură socială pentru românii cu pensii până în 3.000 de lei. Concret, liberalii propun ca aceste pensii să iasă de sub impozitarea prevăzută în Codul Fiscal, da asta înseamnă o nouă modificare a cadrului legal-fiscal, dar și un calcul de impact bugetar.

„Ne propunem, în această sesiune parlamentară, creşterea pragului pentru impozitarea pensiilor de la 2.000 la 3.000 de lei, un proiect la care ţinem foarte mult.

Este un proiect care, practic, încearcă să compenseze parte din puterea de cumpărare care a scăzut, urmare a accelerării sau creşterii accelerate a preţurilor generate de inflaţie în ultimul timp, mai ales pentru cei defavorizaţi”, a spus Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, după ședința parlamentară.

Problema, deși ar trebui să fie una evidentă, este că această măsură, dacă s-ar aproba, ar aduce un nou dezechilibru în bugetul de pensii, și-așa subțiat. Dar, fără un mecanism coerent fiscal această măsură nu ar aduce niciun ajutor concret acestor români cu pensii până în 3.000 de lei, motivul fiind unul simplu, și anume, pentru a majora sau scuti o categorie, trebuie să ai în spate o majorare reală a salariilor contribuabililor existenți, iar asta ar însemna un efort la buget extrem de mare, în contextul actualei crize, a inflației și a îndatoririi statului cu sume extrem de mari de pe piața externă, la care se adaugă și dobânzile prost negociate.

Ideea de a scuti de impozit românii cu pensii până în 3.000 de lei ar putea fi o măsură viabilă doar în contextul unei creșteri economice stabile și a unor măsuri de majorare a salariilor minime și medii, dar nu brutul, ci salariile nete. Rămâne totuși ca liberalii să înainteze propunerea colegilor de coaliție, PSD, și să vedem dacă aceștia vor fi de acord.

PlaySport
Reacția lui Țiriac când s-a trezit cu Nicole Scherzinger lângă el: „Habar n-am cine e! Arată bine pe dinafară”
Ego.ro
Loredana Groza, în lenjerie intimă pe stradă. S-a văzut TOT, apariție de revistele pentru ADULȚI!
Digi24
În Rusia a început „prânzul împotriva lui Putin”, inițiat de Iulia Navalnaia: Rușii ies din case și stau la coadă la secțiile de votare
Cancan.ro
Adio, Waze și Google Maps! Un român a dat lumea peste cap!
GSP.ro
Fosta iubită celebră a lui Stelea, detalii neștiute: „El era căsătorit atunci. Îl am și acum în suflet”
Stirile PROTV
Exit-poll „surpriză”: Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu 87,97 la sută
Romania TV
Sebastian Dobrincu, internat de URGENŢĂ! Şi-a făcut toate investigațiile pentru CANCER!
Capital.ro
Ora de vară 2024. Când dăm ceasurile înainte? Se schimbă ora în România
EVZ.ro
Adevărul despre OZN-ul de la Roswell. Dezvăluiri după 80 de ani
Adevarul
Soția unui român a înlocuit-o pe Prințesa de Wales la parada de Ziua Sfântului Patrick VIDEO
BZI.ro
Carmen Grebenișan a făcut anunțul la doi ani de la nuntă: „Tot timpul m-am gândit să fac asta!“
Spynews.ro
Soția lui Gabi Stângău, devastată de durere și la o lună de la moartea lui! Diana nu își găsește liniștea: ”Totul este bucăți” / FOTO
Libertatea.ro
„Nu pot să trăiesc cu 450 de lei lunar”. Pentru a supraviețui, românii își vând pe prețuri de nimic cele mai dragi obiecte pe care le-au strâns o viață întreagă
Sport.ro
FOTO "Nu găsesc bikini potriviți pentru mine". Cum arată sportiva care a fost desemnată "cea mai sexy voleibalistă"
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
Ce se întâmplă cu a 13-a pensie în noua lege. Toate detaliile despre modificările aduse de politicieni
Redactia.ro
”500 de euro ca să bem o cafea”. La 30 de ani, s-a lăsat de fotbal și câștigă o ”avere”: ”Nicio lună fără 5 cifre în cont”
Digisport.ro
Singurul oraș din România cu climă ca în Italia. I se mai spune și orașul premierelor, iar istoria lui este deosebită
Click.ro
Robert Downey Jr. spune că „regula de două săptămâni” l-a ajutat să aibă o căsnicie fericită timp de aproape două decenii
Digi24
FOTO Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson spune care este starea ei, după ce a aflat că mai are de trăit câteva luni
Digi24
Dieta flexitariană, alternativa fără restricții alimentare
EVZ.ro
Român, condamnat la cinci ani de închisoare, după ce și-a obligat fratele mai mic să fure, încă de când acesta avea 12 ani. Băiatul primea liber numai în zilele de marți
Spynews
Pescobar este din nou tătic! Paul Nicolau este în culmea fericirii!
BZI.ro
Este interzis pentru cei care STAU LA CURTE! Regula obligatorie pe care nimeni nu o știe
Capital.ro
Mâncărică de murături, o reţetă mănăstirească autentică. Se pregăteşte din doar trei ingrediente şi este ideală pentru perioada Postului Paştelui
Antena 3
Cătălin Scărlătescu a răbufnit la adresa Antenei 1: „Și-au permis să nu ne dea banii! O să plătească!”
BZI.ro
Lourdes Leon, aproape dezbrăcată la un eveniment. Imagini incendiare cu fiica Madonnei
TV Mania
Câți bani primesc în plus la pensie românii care au terminat o facultate, un master sau un doctorat. Suma este demnă de luat în seamă
Mediaflux
Soția lui Gabi Stângău, devastată de durere și la o lună de la moartea lui! Diana nu își găsește liniștea: ”Totul este bucăți” / FOTO
Spynews.ro
Nedreptatea grupelor de muncă din legea pensiilor. Cine sunt pensionarii care nu vor avea parte de majorările corecte
Realitatea.net
Pescobar caută înlocuitor pentru Larisa Popa la Taverna Racilor. Ce salariu generos oferă
Antena 1
Cum se numește familia de români care a dat lumii 5 genii?
Shtiu.ro