Anunț important pentru toți elevii din România. Vestea dată de minister: toți trebuie să știe
În acest moment tot sistemul educațional preuniversitar se află în predare online. Astăzi, oficiali din Ministerul Educației au emis un comunicat prin care au făcut noi precizări. Noile precizări fac referire la cum vor decurge de-acum în colo cursurile.
Toate activităţile didactice care impun prezenţa fizică suspendate
Comunicatul emis astăzi, 23 noiembrie, de către Ministerul Educației, aduce anumite clarificări cu privire la învățământul preuniversitar. Monica Anisie a emis un ordin de ministru, datat din 9 noiembrie, prin care activitățile didactice care impun prezența fizică a elevilor, să fie suspendate. Perioada de suspendare este de 30 de zile.
Aceste activități se derulau în unităţile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postliceal. Prin același ordin de ministru sa emis obligativitatea tuturor Inspectoratelor școlare să asigure resursele educaţionale necesare derulării în bune condiții a cursurilor online, pentru toți elevii.
”În conformitate cu prevederile ordinului de ministru nr. 5.972/8.11.2020, începând cu data de 9.11.2020 au fost suspendate, pentru o perioadă de 30 de zile, activitățile didactice care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal.”, se spune în comunicatul emis de către Ministerul Educației.
Ministerul Educației analizează modalităţile de continuare a școlii
În același comunicat Ministerul Educației mai precizează că se caută noi modalități de optimizare a cursurilor online. În același timp, în funcție de evoluția cazurilor de noi infecții, se vor lua noi decizii privind desfășurarea orelor, ca și până acum, online, sau prin prezența fizică.
”În funcție de evoluția situației epidemiologice, vom analiza și stabili modalitățile de continuare a activităților din învățământul preuniversitar. Opinia publică va fi informată în timp util. În această perioadă, în care cursurile nu se pot desfășura „față în față”, procesul didactic este organizat în sistem online. Cursruile se desfășoară conform Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.545/2020. În situațiile în care procesul didactic întâmpină dificultăți, inspectoratele școlare județene/ISMB și unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informațională și internet.”, se mai spune în comunicat emis de Ministerul Educației .
Sunt peste un milion de elevi care își desfășoară, în acest moment, orele în sistem online. În același timp, Ministerul Educației și inspectoratele școlare au trimis tablete elevilor pentru a putea desfășura în bune condiții cursurile. Numărul acestora este insuficient, dar Monica Anisie anunța recent că se vor mai achiziționa și alte tablete.