Anunț important pentru toți cei care au centrale termice. Este obligatoriu să faci asta vara

Vara este anotimpul indicat de către specialiști pentru pregătirea centralei termice pentru sezonul rece. Cei care fac revizia pe timul verii vor avea asigurat un randament ridicat, precum și un consum redus.

Anunț pentru toți cei care au centrale termice. Ce trebuie să facă aceștia pe timpul verii

Revizia anuală a centralei termice, indicată a fi făcută vara, este o măsură de siguranță și are ca principal scop menținerea centralei termice într-o stare bună de functionare.

La revizie se pot corecta diferitele abateri de la funcționarea normală a centralei și se pot preîntâmpina astfel aparitia unor defecte majore ce pot conduce chiar la anumite accidente.

Amenzi de până la 100.000 lei, dacă ai centrală termică și omiți acest detaliu! Greșeala banală care se plătește scump
Revizia centralei termice se face vara

Toate componentele centralei trebuie verificate

La revizie se controlează starea de uzură a componentelor, acestea se curăță, se repară sau se înlocuiesc la timp, astfel încât să nu fie afectate și alte piese ale centralei.

De asemenea, se va verifica dacă există depuneri de calcar care afectează în mod negativ funcționarea centralei. Depunerile de calcar vor trebui spalate chimic. Defectarea schimbătoarelor de căldură din cauza depunerii de calcar nu intră în garanția centralei termice.

Avantajele operațiunii de curățare a centralei

Intretinerea regulata economiseste energie prin arderea eficienta a combustibilului gazos;astfel se mentine consumul de gaz in limitele indicate de producator. Revizia anuala va asigura o durata de viata mai lunga a centralei termice

Evaluarea starii aparatului si identificarea din timp a posibilelor defectiuni va asigura comfortul in special iarna, cand probabilitatea de aparitia defectiunilor este foarte mare si nu veti fi nevoit sa asteptati cateva zile pana ce gasiti o echipa disponibila pentru o interventie , in plus costurile unei astfel de interventii in sezonul cald este redus cu aproximativ 20%.

Efectuând revizia si o corecta întreținere a centralei scade probabilitatea de defectare a unor piese componente evitand astfel riscul schimbarii acestora ceea ce inseamna un cost foarte mare si un discomfort evident dat de timpul mare de asteptare pentru rezolvarea problemelor.

Este o masura obligatorie ceruta de unii producatori pentru ca centralele sa-si pastreze garantia

Revizia se efectueaza de catre centru autorizat de catre producator, piesele de schimb originale   garanteaza functionarea centralei in parametrii optimi pe o perioada cat mai indelungata

Este mai usor si mai ieftin sa previi decat sa tratezi”.

La cat timp se face revizia tehnicî a centralei termice

Perioada indicată pentru efectuarea reviziziei generale a centralei termice este perioada mai-august a fiecarui an. Aceasta se va face doar de către personal calificat și competent. Revizia prelungește durata de viață a centralei termice și este recomandată de toți producatorii de centrale termice.

Ce operațiuni se fac la revizia centralei termice

Masurarea si reglarea dispozitivelor de siguranta si comanda, inclusiv functionarea corecta a acestora

Curatarea elementelor componente ale centralei termice

Curatare si reglare electrozi

Verificare etanseitate circuit hidraulic

Verificare etanseitate circuit gaz

Verificare si curatare arzator

Verificare si curatare circuit gaze arse

Verificare dispozitive de siguranta

Verificare ventilator

Verificare pompa de circulatie

Verificare vana cu 3 cai

Verificare circuite electrice de alimentare si comanda

Verificare si refacere presiune vas expansiune

Analiza gaze arse / eficienta

Reglare presiune de combustibil

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI