Anunț important pentru șoferii din România. Mai au timp doar 90 de zile
Anunț de ultimă oră făcut de DRPCIV. Este valabil pentru toți posesorii de permis auto și cei de autovehicule. Ce trebuie să facă aceștia obligatoriu în următoarele 90 de zile?
Anunț făcut de DRPCIV
Potrivit Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, începând cu data de 07.06.2022, documentele expirate în perioada de alertă, aici vorbim despre permise de conducere sau autorizații de circulație provizorie, pentru care a fost menținută valabilitatea încă 90 de zile, potrivit legii, de la încetarea acesteia își vor pierde valabilitatea.
Starea de alertă s-a încheiat pe data de 8 martie 2022. DRPCIV precizează că, la data încetării stării de alertă, potrivit statisticilor, existau în jur de 500.000 de documente expirate.
“Valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de entităţile private autorizate conform legii se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”, se arată într-un comunicat al instituției.
În vederea evitării aglomerației la sediile serviciilor publice de regim permise de conducere și înmatricularea a vehiculelor, cetățenii sunt sfătuiți să solicite preschimbarea documentelor urmărind următorii pași:
- efectuarea programăriilor online pe site-ul www.drpciv.ro,
- achitarea contravalorii documentelor solicitate (prin intermediul CEC, BCR, reţeaua de staţii SelfPay, online – ghişeul.ro sau drpciv.ro sectiunea servicii online – plăţi, mandat poştal, etc.)
- pregătirea documentelor necesare pentru preschimbarea permisului de conducere/înmatricularea vehiculelor (lista documentelor se regăseşte pe site-ul www.drpciv.ro, secţiunea documente şi formulare.
- prezentarea la sediu conform programării
Schimbări importante pentru școlile de șoferi și instructorii auto
Un nou proiect propus de autorități prevede ca instructorii auto să fie în mașină, alături de elevi și polițistul examinator, atunci când se susține proba practică. Această regulă este deja pusă în practică în diferite țări din UE.
De asemenea, același proiect mai prevede ca elevii să poată da examenele din orice județ, indiferent de domiciliu. Timpul de așteptare este foarte mare în prezent pentru susținerea examenului teoretic și cel practic, iar punerea în aplicare a acestei reguli l-ar putea micșora.
„Găsim județe unde dai examenul după ce te-ai înscris undeva la 6 luni. Cum reducem? Avem modelul pașapoartelor. Dacă în județul meu locurile sunt ocupate, mă duc într-un județ limitrof.
Avem modele care funcționează în Occident, la rândul lor, țările din UE și-au adaptat treptat modul de examinare. În același timp, instructorii auto își pot îmbunătăți pregătirea fiind parte a examinării”, a precizat Cristian Ichim, inițiatorul proiectului.
Instructorii auto par să fie de acord cu noul proiect și spun că este binevenit. Ei sunt de părere că ar fi un avantaj pentru elevi din punct de vedere emoțional, deoarece vor avea mai puține emoții dacă instructorul ar fi lângă ei.
Când vine vorba despre elevi, părerile sunt împărțite și ține de fiecare persoană. Unii spun că vor avea emoții indiferent de cine se află lângă ei în timpul examenului, iar alții spun că vor fi mai liniștiți dacă instructorul va fi prezent în mașină.