Gabriela Firea, despre începerea școlilor în București: „Nu are rost să traumatizăm copiii”
În cursul serii de duminică, Gabriela Firea a vorbit despre situația școlilor din București la început de an școlar. Potrivit edilului Capitalei, mai multe instituții de învățământ nu sunt pregătite să le ofere copiilor materialele didactice pe care aceștia le-ar necesita în cadrul orelor online, astfel că PMB își ia angajamentul să le asigure tot ce au nevoie pentru a avea acces la educație.
Tablete și laptopuri din partea Primăriei
În lipsa unor măsuri clare din partea Guvernului, Gabriela Firea și-a luat angajamentul de a le oferi tablete copiilor din familii modeste pentru a putea participa la orele online, atâta vreme cât școala se va desfășura în sistemul hibrid.
„Observând că din nefericire procedurile promise întârzie, împreună cu primarii de sectoare şi cadrele didactice ne-am luat destinul în propriile mâini. Încercăm să suplinim această lipsă de organizare din partea Executivului. Le-am cerut directorilor să ne transmită în cel mai scurt timp numărul de elevi care nu au acasă tablete sau laptopuri pentru acces la orele online”, a declarat Gabriela Firea, duminică seară, la România TV, citat de libertatea.ro.
De asemenea, Primarul General al Capitalei vine în ajutorul elevilor care manifestă simptomologie specifică COVID-19 pentru a nu fi izolați de familie. Aceasta a anunțat inițierea programului „Şcoli sănătoase în Bucureşti” care va fi dezbătut astăzi în cadrul unei ședințe cu consilierii generali ai Capitalei.
Care este scopul proiectului pentru testarea elevilor
Proiectul vizează testarea unui număr de 250.000 de elevi, ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal aflate pe teritoriul Municipiului Bucureşti. Fiind alocați 200 de lei/beneficiar, sumă decontată în cadrul unităţilor de specialitate în testare RTC-PCR afiliate proiectului.
Potrivit primelor informații, proiectul va avea alocat un buget de 50 de milioane de lei. Astfel, copiii vor fi testați pentru COVID-19, dacă în urma triajului epidemiologic din cadrul instiuțiilor de învățământ manifestă simptome de îmbolnăvire precum febră, tuse, strănuturi repetate sau roşu în gât.
“Școli sănătoase în București” are ca scop evitarea dezvoltării unor focare de infecție cu COVID-19 și evitarea izolării copiilor de bunici sau părinți.
„Internarea se face doar în cazuri mai complicate, nu are rost să traumatizăm copiii. Nimeni nu este obligat, dar este important ca părinţii să ştie că dacă e nevoie au unde să testeze copiii rapid, fără să stea 2-3 zile în suspans”, a mai explicat Gabriela Firea, potrivit libertatea.ro.
Adevărul din spatele exploziei de îmbolnăviri
În cadrul aceleiași intervenții, Gabriela Firea a menționat sursa exploziei numărului de cazuri în București. Potrivit edilului Capitalei, netestarea persoanelor asimptomatice reprezinta unul dintre factorii de risc majori.
„M-am informat, am luat legătura cu medici, iar explozia numărului de cazuri este din cauza lipsei unui program de testate a persoane asimtopatice. Acum se testează mai multe persoane care vor să meargă în concediu.
Sunt foarte mulţi din alte judeţe ale ţării. Nu este un focar în sectoarele din Capitală. Suntem practic ajunşi cu acest fenomen crescut pentru ca nu s-au tesat persoanele asimptomatice. Este rezulatatul de până acum pentru testările din vacanţă. Noi am oferit 7.000 de teste pentru personele care vor să plece„, a declarat Gabriela Firea pentru România TV.