Anul școlar 2020 – 2021. Câte vacanțe vor avea elevii din România

de: Claudiu Surmei
06 01. 2020

Ministerul Educației propune ca anul școlar 2020 – 2021 să înceapă pe data de 14 septembrie. Proiectul se află în acest moment în dezbatere publică, iar cei care doresc pot face observații. Pe lângă data la care elevii vor începe cursurile, proiectul mai prevede și perioadele celor patru vacanțe care ar urma să fie acordate.

Anul școlar 2020 – 2021: Ministerul Educației propune patru vacanțe pentru elevi

Ministerul Educației propune modificarea anului școlar 2020 – 2021, care ar urma să aibă 34 de săptămâni în loc de 35, câte sunt în prezent. Elevii ar urma să beneficieze de patru vacanțe. Dacă propunerea va fi aprobată, elevii vor începe școala pe data de 14 septembrie. Anul școlar va fi structurat în două semestre, după cum urmează:

  • Semestrul I – 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie – 29 ianuarie 2021)
  • Semestrul al II-lea – 17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021)

Elevii vor avea patru vacanțe, întrucât vacanța de primăvară ar urma să fie împărțită în două.

„Având în vedere perioada în care vor avea loc Sărbătorile Pascale, am propus fracționarea vacanței de primăvară pentru a permite familiilor reunite, inclusiv membrilor din diaspora, să celebreze împreună”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie.

  • Vacanța de iarnă (23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021)
  • Vacanța intersemestrială (30 ianuarie – 7 februarie 2021)
  • Vacanța de primăvară: Paștele Catolic (2 – 11 aprilie); Paștele Ortodox (30 aprilie – 9 mai)
  • Vacanța de vară (18 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului școlar 2021-2022).
  • Prin excepție de la prevederile anterior menționate pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 4 iunie 2021.