ANPC trage un semnal de alarmă înainte de Moș Nicolae. La ce trebuie să fie atenți toți părinții
Moș Nicolae bate la ușă, iar în dimineața zilei de luni, 6 decembrie, milioane de copii se așteaptă să vadă dulciuri, jucării și numeroase alte cadouri în ghetuțe. Inspectorii ANPC trag un semnal de avertizare pentru toți românii care merg să facă diverse cumpărături cu ocazia acestei sărbători. La ce anume trebuie să fie toți atenți, atunci când aleg produsele de la raft.
Ce nu este indicat să cumperi de Moș Nicolae
De când lumea și pământul, în noaptea dintre 5 și 6 decembrie, milioane de copilași și-au spălat, curățat și lustruit pantofiorii și ghetuțele, special ca Moș Nicolae să le aducă cele mai frumoase cadouri.
Încălțămintea lăsată pe geam ori la intrarea în casă i-a umplut de emoție pe cei mici, așteptând cu sufletul la gură bomboane, fructe, ciocolată, jucării sau alte daruri.
Inspectorii de la Protecția Consumatorului sunt de părere că românii treubie să țină cont de anumite reguli și sfaturi, atunci când merg la cumpărături prin supermarketuri, pentru a face lista de cadouri pentru cei mici.
Conform specialiștilor, jucăriile și dulciurile trebuie achiziționate cu atenție și alese doar din magazine specializate sau din locuri autorizate.
De asemenea, este indicat ca instrucţiunile şi avertismentele jucăriilor preferate ale copiilor să fie în limba română, iar etichetele dulciurilor alese pe sprânceană trebuie să conţină denumirea produsului, numele şi adresa producătorului sau importatorului.
Directorul al Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană din ANPC Paul Anghel le recomandă părinților aflați la cumpărături să fie atenți la anumite reguli atunci când achiziționează darurile pentru cei mici.
În primul rând, este important să procure jucării numai din magazine și/sau raioane specializate, unde se eliberează acte de cumpărare, precum factură sau bon fiscal. Românii vor avea nevoie de ele, în cazul în care produsul se strică și au nevoie să-l returneze sau să-l înlocuiască.
Ce jucării nu sunt recomandate pentru cei mici
De asemenea, este indicat ca părinții să aleagă jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacitățile și aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoțite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată care ajută la alegerea jucăriei.
În altă ordine de idei, potrivit celor de la Hotnews, jucăriile trebuie verificate să fie în formă ideală. Apoi, reprezentanții de la ANPC sunt de părere că produsele trebuie să aibă înscrise, pe corpul jucăriilor, următoarele lucruri:
- coordonatele producătorului și/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului și/sau a importatorului și adresa la care pot fi contactați);
- numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);
- marcajul de conformitate CE care conduce la supoziția că jucăria este sigură.