Angajații cu vechime vor primi mai mulți bani la salarii. Legea urmează să fie pusă în aplicare

de: Ștefan R. Apostol
19 02. 2023

Codul Muncii așa cum este astăzi, a fost modificat în 2021, iar prevederile adăugate la legislație obligă angajatorii ca în anumite condiții să mărească salariile angajaților lor. Deși măsura este promulgată de 2 ani, mulți angajatori fie au omis acest aspect, fie nu au puterea financiară de a susține astfel de măriri salarile. Dar, indiferent de situația angajatorului, legea urmează să fie pusă în aplicare, iar angajații cu vechime vor primi mai mulți bani la salarii.

Codul Muncii schimbat a intrat în vigoare de la 1 ianaurie 2022

La începutul anului trecut, guvernul modifica legislația muncii în vigoare printr-o ordonanță emisă de guvern în 2021, fiind vorba de OUG nr.142/2021. Conform actului normativ toți angajatorii au obligația de a majora salariile angajaților lor, stabilite la valoarea lor minimă, după o perioadă de doi ani de încadrare pe un post, adică în condițiile în care angajatul are deja doi ani de vechime pe postul pe care este angajat.

Odată promulgate modificările aduse la Codul Muncii, acestea au intrat în vigoare de anul trecut, de la data de 1 ianuarie, iar angajatorii sunt obligați să procedeze la aceste majorări, conform legii:

„Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată (…) poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă.

După expirarea perioadei respective, acesta va fi plătit cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Prevederile (…) se aplică și pentru salariatul plătit cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă, perioada de maxim 24 de luni fiind calculată începând cu data de 1 ianuarie 2022″, se arată, conform modificărilor, în Codul Muncii.

Vezi și: Noi zile libere pentru români. Sunt prevăzute în Codul Muncii, în ce situaţii pot fi acordate

Legea urmează să fie pusă în aplicare. Angajații cu vechime vor primi mai mulți bani la salarii

Conform unor date din piață, anul trecut noile modificări fie nu au fost aplicate, fie au fost amânate, ca urmare a specificației de doi ani vechime. Cu alte cuvinte, un angajat care intra în câmpul muncii la 1 ianuarie 2022, de exemplu, la începutul anului viitor, deci cu doi ani vechime, va trebui să beneficieze de o majorare salarială, legea spunând că angajatorul „este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară.”

În aceste condiții, o altă obligație clară a angajatorului în raport cu angajatul este ca „Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie adus la cunoştinţa salariaţilor prin grija angajatorului”

În modificările aduse în Codul Muncii se mai specifică faptul că majorările se aplică la contractele individuale de muncă și, implicit, la contractele de muncă aflate în derulare, justificarea legislativă fiind că „în acest mod, există egalitate de tratament pentru toate contractele individuale de muncă, indiferent de data încheierii acestora.” Cu alte cuvinte, din 2024 angajații vor putea beneficia de majorări salarile, atfel existând riscul ca angajatorul să fie supus unor amenzi din partea autorităților de reglementare.