Andreea Tonciu a reacționat după ce Reghe a zis că divorțează: ”Nu pot să cred”

Andreea Tonciu a reacționat după ce Reghe a zis că divorțează: ”Nu pot să cred”
Ce a spus Andreea Tonciu despre un posibil divorț între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf

Posibilitatea ca Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf să divorțeze lasă foarte multe persoane publice fără cuvinte. Cei doi au fost văzuți, pentru mult timp, ca un cuplu ce nu are probleme, dar se pare că mai multe detalii din relația lor au ieșit la iveală în ultimele zile. Andreea Tonciu a reacționat imediat după ce Reghe a dezvăluit că îi va spune adio impresarei.

Andreea Tonciu, prima reacție despre divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf

Andreea Tonciu și soțul său, Andrei Niculescu, au fost cununați chiar de Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan. Vestea că nașii săi ar putea să divorțeze a venit ca un fulger pentru bruneta ce este extrem de apropiată de cei doi. Aceasta a spus că nu poate să creadă într-o despărțire, mai ales pentru că ultima oară când i-a văzut împreună pe soți totul era lapte și miere.

„Deci eu am fost ultima oară la ei acum o săptămână și era totul ca de obicei. Eu nu am ce să comentez, pentru că nu știu dacă au divorțat, nu am citit presa. Am aflat de la oamenii care m-au tot sunat astăzi să mă întrebe diverse. Nu pot să cred!

Ultima oară când ne-am văzut cu ei (n.red.- cu Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecamp) erau foarte bine, la fel ca de obicei. Nu părea că ar fi ceva și clar nu părea că vor divorța. Nu am ce să zic mai multe, pentru că nu știu. Nu am vorbit cu ei, dar nu pot să cred așa ceva.”, a spus Andreea Tonciu pentru revista Viva!.

Cât de apropiate sunt Andreea Tonciu și Anamaria Prodan

Andreea Tonciu și Anamaria Prodan sunt extrem de apropiate. Nu doar că acestea au decis să aibă o relație din rudenie prin faptul că impresara și Laurențiu Reghecampf au cununat-o pe ea și soțul său, dar partenera antrenorului a stat lângă brunetă în orice moment, bun sau rău. Pe când a participat la competiția ‘Bravo, ai stil!’, impresara a susținut-o pe fina ei și și-a rugat urmăritorii să o urmărească. 

Pe cât de cunoscute, pe atât de vulcanice! Anamaria Prodan și Andreea Tonciu nu se tem niciodată să spună lucrurilor pe nume atunci când sunt deranjate, de aici și legătura puternică dintre cele două. Pentru că se aseamănă, ele se bucură oricând se întâlnesc și se sprijină mereu, de aici și șocul brunetei în legătură cu un posibil divorț între finii săi.

Laurențiu Reghecampf, prima reacție despre despărțire: ‘Nu vă supărați’

În timp ce impresara s-a enervat teribil după ce a aflat despre ce se zvonește, Laurențiu Reghecampf nu a vrut să ofere multe detalii. Impresara nu s-a ferit să vorbească despre faptul că nici măcar nu se gândește la o separare, dar, în schimb, antrenorul nici nu a vrut să vorbească despre viața lui personală.

„Da, nu știu nimic despre ce a apărut în presă. Nici nu vreau să comentez pe marginea acestui subiect. Nu sunt în zonă, nu sunt în țară. Nu știu ce să vă spun pe marginea acestor informații. De fapt, nu doresc să vorbesc momentan. Nu vă supărați, dar chiar nu e cazul să vorbesc în presă despre viața mea personală.”, a spus Laurențiu Reghecampf, pentru Playsport.ro.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI