Andreea Raicu, relații cu bărbați celebri și curtați, dar toate au eșuat. Care este motivul

Autor: Redacția - 12.06.2019, 09:02
Andreea Raicu a dezvăluit de ce toate relațiile ei au eșuat

Andreea Raicu a avut, de-a lungul timpului, relații  cu bărbați celebri, doriți de foarte multe femei din lumea mondenă. Cu toate acestea, relațiile ei au eșuat. Într-o postare pe blogul personal, Andreea a dezvăluit motivul pentru care nu a avut succes în dragoste.

Andreea Raicu a dezvăluit de ce toate relațiile ei au eșuat

Vedeta a mărturisit că a avut probleme nerezolvate din copilărie. Tatăl ei s-a stins din viață în urmă cu 20 de ani și de atunci ea a încercat să caute dragostea părintelui în partenerii de viață, din dorința de a avea situații familiare.

„Am căutat mereu să lupt pentru dragostea lor, aşa cum făceam pentru a primi dragostea tatălui meu. Când o primeam pur şi simplu, mult prea uşor, nu ştiam ce să fac cu cea. Mi se părea că nu e reală, autentică, pentru că nu luptasem prea mult pentru ea, nu luptasem suficient. Ştiam că pentru a primi dragostea adevărată trebuie să muncesc”, a scris Andreea Raicu pe blogul personal.

Fosta prezentatoare de la Prima TV a precizat că a durat foarte mult să înțeleagă de ce nu o atrăgeau bărbații care îi ofereau dragostea necondiționată și care ajungeau să i se pară plictisitori.

„Ajungeau să fie prietenii mei cei mai buni şi niciodată posibili iubiţi. A durat însă şi mai mult să pot să schimb acest patern bolnăvicios care se perpetuă încă din copilărie”, a mai scris Andreea.

Vedeta a adăugat că nu a avut o relație foarte bună cu tatăl ei, chiar dacă în copilărie era îndrăgostită iremediabil de el. „Mi-aş fi dorit să ştiu că este mândru de mine şi de realizările mele şi să ştiu că va fi lângă mine chiar dacă erau momente în care poate nu îmi ieşeau lucrurile.”


Citește și...