Andreea Marin, despre cum se înţeleg Violeta şi Ştefan Bănică Jr. Adevărul despre relaţia dintre cei doi: „Avem secretele noastre”

de: Corina Oprea
22 07. 2023

Andreea Marin rupe tăcerea. Vedeta a vorbit despre relația pe care o are fiica ei cu Ștefan Bănică Jr. Cum se înțelege, de fapt, Violeta cu tatăl ei și ce reacție a avut artistul când a aflat că tânăra va pleca la studii peste hotare. Ce facultate va urma și cum a primit îndrăgitul cântăreț vestea.

Cum se înțelege Ștefan Bănică Jr. cu fiica lui

Andreea Marin și Ștefan Bănică au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri. Cei doi au avut o căsnicie frumoasă, s-au iubit și au fost o echipă de vis și pe scenă, dar au decis să meargă pe drumuri diferite.

Din povestea lor de iubire a rezultat fiica lor, Violeta. Tânăra este foarte apropiată de mama ei, cu care și locuiește la momentul actual și care a sprijinit-o în tot ce și-a propus să realizeze până acum.

Andreea Marin a dezvăluit cum se înțelege Violeta cu tatăl ei, curiozitate pe care mulți o au. Zâna a mărturisit că Ștefan Bănică este foarte responsabil și își iubește mult fiica, de care are mare grijă. Cei doi colaborează perfect în ceea ce privește creșterea ei și o protejează cum știu mai bine.

„Nu pot face o comparație în acest sens. Violeta are și mamă, și tată, o iubim, avem grijă de ea, o protejăm, avem și pretenții de la ea, cum e firesc. O iubim necondiționat. Avem și secretele noastre, ca între fete, bineînțeles.”,  a declarat Andreea Marin, în urmă cu ceva timp, pentru Viva.ro.

Fiica lui Ștefan Bănică pleacă peste hotare

Ștefan Bănică Jr. are o relație foarte bună cu fiica lui, pe care a încercat-o să o apropie cât mai mult de frații ei. Violeta se pregătește să meargă la studii în străinătate, iar tatăl său a primit vestea imediat ce adolescenta a luat decizia.

Artistul mărturisește că este foarte mândru de fiica lui, care și-ar dori să urmeze Dreptul și care se bucură de toată susținerea lui. Nu a influențat-o niciodată când a venit vorba despre viitorul ei și nu a obligat-o să îi calce pe urme, așa cum face Radu, fiul său.

„Violeta merge într-o direcție extrem de ambițioasă. Vrea o facultate extrem de prestigioasă, în afară. Probabil că se va îndrepta spre avocatură. Mi-a spus „Tati, vreau să mă fac și actriță și i-am spus, tati, aici nu e cu vrei să te faci.

Eu cred că dacă e să fie, va fi. Nu e că vreau sau nu vreau, ori vrei, si atunci nu mai asculți de nimeni.

Eu nu te încurajez în nicio direcție, te încurajez indiferent ce vrei să faci. Că vrei să te faci gunoier șef, că vrei să te faci astronaut, că vrei să te faci doctor, eu oricum cred în capacitatea ta de a fi orice.

Eu cred în tine! Îmi transmiți senzația că poti să faci orice din ce îți alegi. Eu voi fi acolo!”, a spus Stefan Banica in podcastul MagicLife.