Andreea Esca, dans impresionant alături de fiul său. Aris s-a descurcat de minune: ”Cred că toate mamele de băieți își doresc asta”
Prezentatoarea știrilor de la Pro TV a făcut public un material video în care este surprinsă alături de fiul său, Aris, în mijlocul unui dans. Toată lumea a rămas impresionată de moment. Mamele de băieți au mărturisit că abia așteaptă să trăiască la rândul lor această experiență. Foto
Cât de mare este Aris, fiul Andreei Esca
Andreea Esca nu are nevoie de nicio prezentare. Emblema Pro TV-ului este cunoscută de toți românii, fiind apreciată drept una dintre cele mai profesioniste prezentatoare de știri de la noi din țară. Imaginea sa a devenit, de-a lungul timpului, un brand.
Dincolo de succesul de care se bucură pe plan profesional, Andreea Esca pare a fi foarte împlinită și în viața de familie. Povestea de iubire dintre ea și partenerul său este parcă ruptă din basme. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul fostei soții a lui Adrian Sârbu.
Relația dintre Andreea Esca și Alexandre Eram a debutat în jurul anului 2000 și, deși mulți nu au crezut în ea, iată că s-a dovedit a fi una longevivă. Cei doi sunt și astăzi căsătoriți și au doi copii: Alexia, care s-a născut pe 31 august 2000, și Aris, care s-a născut pe 24 iulie 2003.
Copiii vedetei Pro TV au crescut chiar sub ochii noștri. Dacă îi vezi astăzi, aproape că nu-i recunoști. Alexia este mai expusă în spațiul public, spre deosebire de fratele lui, care este mai retras. Andreea Esca a făcut publice imagini cu băiatul ei, în vârstă de 20 de ani, pe Instagram.
Video cu Aris dansând cu mama lui
În urmă cu puțin timp, Andreea Esca a publicat pe pagina ei de Instagram un videoclip în care dansează cu fiul ei, Aris. Materialul video a strâns o sumedenie de aprecieri, dar și comentarii, în mod deosebit din partea mamelor de băieți, nerăbdătoare să trăiască și ele un astfel de moment cu copiii lor.
Așa cum se poate observa și în materialul video de pe Instagram, Aris s-a descurcat de minune în a dansa cu mama lui. Chiar dacă este un tip mai retras, tânărul a făcut mișcările potrivite în a o ghida pe Andreea Esca. Ambii s-au simțit extraordinar de bine.
„Cred că toate mamele de băieți ne dorim o așa seară când ei vor fi adolescenți”/ „Visez la momente de genul. Numai să crească!”/ „Cel mai frumos videoclip văzut astăzi”/ „Un dans între mamă și fiu, de neprețuit” – sunt doar câteva dintre reacțiile mamelor de pe Instagram.