Andreea Bostănică şi-a luat apartament de lux, primele imagini din locuinţă. Regina TikTok-ului duce o viaţă de invidiat
Andreea Bostănică duce o viață de lux și nu ezită să se laude cu asta ori de câte ori are ocazia. Mândră de noua ei achiziție, „Regina TikTok-ului”, așa cum este cunoscută în mediul online, a publicat mai multe imagini cu noua sa locuință din Capitală. Cum arată apartamentul dintr-o zonă de lux a Bucureștiului.
Andreea Bostănică se laudă cu apartamentul ei de lux
Andreea Bostănică este una dintre cele mai cunoscute influencerițe de pe TikTok. Vedeta se bucură de un succes formidabil și, chiar dacă are doar 18 ani, a reușit să adune o avere impresionantă din activitatea ei din mediul online.
A fost criticată pentru faptul că nu a obținut note mari la Bacalaureat, așa că le-a închis gurile răutăcioșilor. Pentru prima dată, Andreea Bostănică s-a lăudat atunci cu faptul că deține trei apartamente în Chișinău, un penthouse, o mașină de lux, dar și un apartament în Capitală.
„Vă spun cu mâna pe inimă. Faptul că nu am luat 10 și 9 la BAC nu m-a încurcat absolut deloc să îmi procur recent trei apartamente în Chișinău, un penthouse pe lângă ele. Zilele astea primesc actele pentru a-mi cumpăra primul apartament în cea mai bună zonă din București.
Nu mai vorbesc de mașina pe care mi-am luat-o. Eu când mi-am luat mașina nici măcar nu terminasem clasa a XII-a, ca să înțelegeți. Dar vouă baftă la învățat și la învățat pe de rost texte. Multă, multă baftă’, a spus Andreea Bostănică, în mediul online.
A venit momentul acum să se laude cu locuința din București, care deja prinde contur. Mai are doar câteva detalii de pus la punct și a decis să le arate și fanilor din mediul online cât de bine arată casa mult visată, dintr-o zonă de lux.
”Sunt binecuvântată că la vârsta de 19 ani am putut să-mi cumpăr primul apartament în București. Abia aștept vă arăt când o să fie totul gata”, a scris influencerița pe Instagram.
Casa este una spațioasă, iar Andreea Bostănică o decorează după bunul ei plac. Optează pentru mobilier de calitate, în nuanțe deschise, predominând albul.
Drama din viața Andreei Bostănică
Chiar dacă acum are tot ce își dorește și trăiește pe picior mare datorită muncii sale, viața ei nu a fost mereu roz. Andreea Bostănică a crescut într-o familie monoparentală, după ce mama și tatăl ei au divorțat când avea doar câțiva ani.
Citește și: Ce note a luat Andreea Bostănică la BAC 2023, de fapt. A ieșit scandal: ‘Mi-am luat 3 apartamente’
Deși a avut mereu o relație bună cu mama sa, care este și cea mai bună prietenă și cea care o ajută să filmeze pe TikTok, a avut momente în care și-ar fi dorit o familie normală. A suferit mult când îi vedea pe alți copii alături de ambii părinți, dar a învățat să accepte situația.
„Sincer, când era mică, le vedeam pe toate prietenele mele cu tati și cu mami și mă gândeam și voiam să fiu și eu ca ele, dar n-am simțit lipsa asta, pentru că mama a compensat cu dragostea ei.
Tata cu mama sunt în relații foarte bune, vorbesc la telefon, despre noi, despre mine, despre fratele meu. E o relație OK, doar că asta a fost, s-a întâmplat și trăiesc cu asta’, a spus Andreea Bostănică.
Părinții ei au o relație bună de dragul său și al fratelui ei. Andreea Bostănică recunoaște că nu a fost un copil răsfățat, căruia să i se facă toate poftele, dar spune că a avut o copilărie frumoasă, iar mama ei a făcut tot posibilul să nu ducă lipsă de nimic.
Ce spune Regina TikTok-ului despre operațiile estetice
Andreea Bostănică a fost acuzată de multe ori că ar fi apelat la medicul estetician pentru a arăta mai bine. Mulți internauți susțin că nu mai este naturală de când a devenit majoră, însă ea desființează complet aceste zvonuri.
După numeroase zvonuri legate de frumusețea ei și operații estetice pe care le-ar ține ascunse, influencerița a decis să clarifice situația. Astfel, vedeta a mărturisit că, în primul rând, mama ei nu i-ar permite să facă asemenea îmbunătățiri la doar 18 ani.
Recunoaște că apelează la filtrele de înfrumusețare și se machiază, fiind una dintre pasiunile ei, dar nu a schimbat nimic în ceea ce privește fața. Este mulțumită de felul în care arată și nu vrea să modifice nimic pentru moment.
„Am 18 ani și în primul rând cred că m-ar omorî mama dacă i-aș spune că vreau vreo operație estetică. Nu știu de ce lumea spune că am operații estetice, pentru că nu am nasul de Barbie, nu am ochii de chinezoaică.
Nu știu de ce se speculează. Mai folosesc și eu filtre cum folosește toată lumea, mai fac machiaje, dar nu am nicio operație estetică. ‘, a spus Andreea Bostănică, într-un video de pe Tiktok.