Andreea Bălan, surpriză uriaşă după nuntă. L-a lăsat pe George Burcea şi a făcut asta

Autor: Alexandra Chivu - 10:15, 19 sept. 2019
Andreea Bălan, surpriză uriaşă după nuntă

Andreea Bălan s-a cununat religios cu George Burcea duminică și nici bine nu și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, că a și plecat la treabă. Ce a făcut artista?

Andreea Bălan, surpriză uriaşă după nuntă

Andreea Bălan, jumătatea celebrei trupe Andre, s-a cununat religios duminică, 15 septembrie, cu tatăl copiilor ei, George Burcea. Cei doi au avut o nuntă de vis, cu tematica ”în Paradis”, iar nași le-au fost Aurelian Temișan și Monica Davidescu. De asemenea, pe lângă părinții spirituali, după slujba de la biserică, mirii au fost întâmpinați la restaurant de aproximativ 250 de invitați, printre care s-a numărat și tatăl artistei, cu care a avut o relație complicată de-a lungul vieții.

Acum, de la nuntă au rămas doar amintirile, căci pe cât de greu s-a organizat, pe atât de repede s-a dus. Lucurile în viața mirilor au intrat pe un făgaș normal, așa că fiecare a revenit la munca lui de zi cu zi. Cum Andreea este cea aflată mai mult în lumina reflectoarelor, despre ea știm că imediat după ce s-a cununat s-a apucat de treabă. Solista a lansat videoclipul piesei ”Înger păzitor”, care conține imagini în exclusivitate de la cununie.

”Spune povestea noastră, dar și a voastră”

„Este una din cele mai frumoase piese pe care le-am cântat vreodată, este piesa sufletului meu, o melodie ce transmite emoţie, trăiri intense şi multă iubire. Spune povestea noastră, dar şi a voastră. Suntem de patru ani împreună şi am creat o familie minunată!

George mi-a fost alături atât în momentele bune, cât şi în cele mai puţin bune. Avem doi copii sănătoşi şi minunaţi, iar nunta noastră este o încununare a celor întâmplate”, a declarat Andreea Bălan.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI