Andreea Antonescu, reacție surpriză despre noul iubit: ‘Îl iubesc’. L-a prezentat deja mamei sale EXCLUSIV

de: Ana Maria Păsat
09 03. 2022

Deși încă este căsătorită, în acte, cu Traian Spak, tatăl fiicei sale, cu care se află însă în proces de divorț, Andreea Antonescu este decisă să-și refacă viața. Aceasta ne-a mărturisit că-și dorește să îmbrace din nou rochia de mireasă și să devină mamă pentru a doua oară.

Andreea Antonescu, primele declarații despre iubitul său jurnalist: „Suntem împreună de 3 luni. Mai vreau un copil”

Andreea Antonescu și-a anunțat divorțul de Traian Spak în urmă cu mai bine de doi ani, spunând că această decizie are legătură cu faptul că ea s-a întors în România, pentru a-și continua cariera muzicală. Cu toate acestea, vedeta este căsătorită încă, în acte.

Ceea ce nu o împiedică însă să-și refacă viața. Artista iubește din nou, și, potrivit propriilor sale mărturisiri făcute pentru playtech.ro își dorește să îmbrace iar rochia de mireasă și să devină mamă pentru a doua oară.

„Din moment ce am rămas în această relație pot spune că da, îl iubesc. Este jurnalist, dar nu doresc să-i dau numele. Ne cunoșteam de mai mulți ani, am fost prieteni. Suntem împreună de trei luni. Da, îmi doresc să mă recăsătoresc și mai vreau un copil”, ne-a spus aceasta.

Locuiesc încă, separate

Chiar dacă Andreea simte din nou fiorul dragostei, ea nu se grăbește încă să se mute cu iubitul său, fiind adepta unei relații în care să nu forțeze lucrurile.

Cu toate acestea, ea l-a prezentat pe actualul său iubit și mamei sale. Îl cunoaște chiar și fiica sa, căreia însă nu i-a dat explicații despre acesta.

„Mama îl cunoaște deja. L-a văzut și Sienna, dar nu i-am spus încă cine e”, a completat aceasta.

Ce spune despre soțul său

Deși s-a reîntâlnit recent cu soțul său, stabilit în America, și a petrecut timp cu acesta, de dragul fiicei lor, Andreea a precizat că nu există nicio șansă ca cei doi să redevină un cuplu.

„Cu Traian lucrurile sunt clare de acum trei ani! Nu avem asupra a ce să revenim! Țelul nostru este fericirea Siennei, statutul de părinți pentru ea nu ni-l va lua nimeni. Cât despre noi doi, suntem pe drumuri diferite, fiind oamneni maturi cu planuri de viitor separate!

Nu sunt persoana care să revină asupra unei hotărâri gândite o perioadă lungă de timp și nici nu reacționez la impuls! Divorțul se va pronunța curând! Eu îmi doresc să-mi refac viața”, a adăugat artista.

Urăște frigul

Altfel, Andreea nu ne-a ascuns faptul că abia așteaptă să vină vremea frumoasă, întrucât urăște frigul. În garderoba sa nu se găsesc și haine groase, de iarnă, asta și pentru că de fiecare dată, în acest sezon, era plecată din țară.

„Nu-mi place frigul, nu am haine groase pentru perioada asta pentru că am fost mai mult plecată. Nu sunt obișnuită cu iernile de aici, dar nici nu-mi place. Aș putea să-mi iau haine groase, dar parcă nu aș putea să mă acomodez cu ideea, nu vreau să mă supun vremii.

Nu suport, am vreo două-trei paltoane, e maximum ce pot pune pe mine. În rest numai gecuțe din piele…Am vreo zece fulare, dar nu folosesc niciodată niciunul”, a spus aceasta.