Andra a dat Golden Buzz la Românii au talent. Florin Călinescu e șocat: ‘Am aflat câștigătorul sezonului’

de: Alexandra Chivu
01 03. 2021

Ediția 8 a emisiunii ”Românii au talent”, de la Pro TV, a avut suspans, adrenalină, umor, lacrimi de fericire, dar și un Golden Buzz, oferit de Andra unui număr fabulos, gândit de Ana și Lizzie, ambele de 11 ani. Jurații au fost încântați și s-au ridicat de pe scaune la jumătatea spectacolului, până la final urmărind show-ul cu gura căscată.

Românii au talent, ediția 8, 1 Martie. Andra a apăsat Golden Buzz-ul pentru un număr de ventrilochism

„Această artă am descoperit-o acum doi ani, pe Yotube, și am început în perioada carantinei, când toată lumea era blocată în casă. Am început încet, făceam voci, exerciții de dicție și am evoluat. Am început prin a-mi confecțion păpuși din șosete, cu fuste, năsturei, iar anul acesta am primit-o pe Lizzie. M-am gândit unde ar fi cel mai potrivit loc să se lanseze diva decât aici, la Românii au talent.

Sigur va fi și momentul ei de strălucire aici. Pe ea am primit-o de ziua mea, pentru că mi-am dorit foarte mult o păpușă. O iubesc foarte mult, e cea mai bună prietenă a mea. De obicei, câteodată ea se dă mare și mă cert cu ea. Pare modestă, dar nu e”, a spus Ana în introducere.

„E mincinoasă ea”, a replicat Lizzie.

„Hei! Eu sunt Lizzie, iar ea este asistenta mea, fata ”zero like-uri pe Tik Tok”. Astăzi am venit să facem un duel muzical”, s-a prezentat și păpușa.

„Ești cel mai spectaculos număr pe care l-am văzut aici”

  • „Extraordinar, mă, eu nu am văzut în viața mea așa ceva. Nu-mi vine să cred ce am văzut”, a declarat Smiley.
  • „Vai, vai, vai. Felicitări! Ce frumos! Nu mai scăpați de noi. Acum trebuie să veniți în semifinale direct”, au fost cuvintele Andrei.
  • „Mulțumesc, mulțumesc frumos”, a fost reacția fetei.
  • „Uneori, copiii nici nu realizează cât de talentați sunt sau cât de neobișnuit este nivelul ăla pe care îl ating”,
  • „Sunt oameni pe care îi vezi pe stradă, te întâlnești cu ei și nu-ți imaginezi în viața ta că oamenii ăia au puterea de a face o țară întreagă să râdă, să plângă, să rămână șocați”, Smiley

„Am senzația că am văzut și câștigătorul ediției din sezonul 11. Ești foarte talentată și performanța de a scoate sunete cu noimă și chiar ca o cântăreațp veritabilă, cu gura închisă, în timp ce mulți cântăreți nu pot să facă cu gura închisă ce ai făcut tu, darămite să coordonezi o păpușă, să cânți pentru tine, să cânți pentru ea cu gura închisă, ești de departe cel mai spectaculos număr pe care eu l-am văzut la Românii au talent. Bravo ție”,