Andorra – România 0-2, FOTO & VIDEO. Joc slab al echipei lui Edi Iordănescu, fanii „tricolorilor” s-au bătut între ei
Naționala României a început cu o victorie campania de calificare la Campionatului European de Fotbal 2024. Naționala lui Edi Iordănescu a trimis prima oară mingea în plasă prin Denis Alibec în minutul 29, dar reușita lui a fost anulată din camera VAR de unde s-a văzut poziția de ofsaid.
În minutul 35, Dennis Man a deschis scorul din pasa extraordinară semnată de Olimpiu Moruțan. La cinci minute după pauză a marcat și Denis Alibec. În prima fază reușita lui a fost anulată de semnalizarea asistentului, dar arbitrii din camera VAR au validat golul.
„Tricolorii” au jucat mai bine de o jumătate de oră cu un om mai mult pe teren, după eliminarea lui Rebes, dar nu au mai construit prea multe faze de poartă și tabela a rămas neschimbată. Scor final Andorra – România 0-2. În celelalte partide din grupa I s-au înregistrat următoarele rezultate: Belarus – Elveția 0-5, Israel – Kosovo 1-1.
Partida a avut parte și de un moment jenant. Fanii români s-au bătut între ei, iar angajații firmei de pază au intervenit rapid.
Andorra – România 0-2 (Man 35, Alibec 51)
Min 90+3. Final de meci.
Min 78. Nicolae Stanciu a fost înlocuit de Florin Tănase.
Min 73. Încă două schimbări pentru „tricolori”. Alex Dobre intră în locul lui Moruțan și Octavian Popescu, în locul lui Man.
Min 65. Edi Iordănescu face două schimbări. Au intrat Tudor Băluță și Marius Marin, au ieșit Răzvan Marin și Darius Olaru.
Min 60. Rebes îl faultează dur pe Olaru și este eliminat. Două minute mai devreme primise un cartonaș galben. „Tricolorii” vor avea mai bine de o jumătate de oră un om în plus.
Min 51. GOOOOOL România!!!! Răzvan Marin pasează genial, Alibec țâșnește singur spre poarta adversă și trimite elegant balonul în plasă. Asistentul ridică fanionul și anulează reușita, dar arbitrii din camera VAR nu sunt de acord. Alibec a mărit avantajul și naționala lui Edi Iordănescu are avantaj de două goluri.
Min 46. Pauză, după 45 de minute românii au avantaj de un gol.
Min 35. GOOOOOL România!!!! Olimpiu Moruțan trimite o pasă superbă și Dennis Man scapă de marcajul fundașului advers și trimite balonul în plasă, cu capul, din careul de șase metri.
Min 29. România trimite mingea în plasă, dar reușita a fost anulată din camera VAR. Denis Alibec a trimis mingea cu capul în bara porții adverse, balonul a ajuns la Olaru, care i-a trimis atacantului Farului și jucătorul român îl învinge pe portarul advers. Faza a fost analizată în camera VAR și arbitrii au văzut un ofsaid. Rămâne 0-0, decizia a fost corectă.
Min 12. Deian Sorescu șutează de la marginea careului, dar mingea este blocată de un adversar. Tricolorii au cerut penalty, dar arbitrul face semn că jocul poate continua. Nicio reacție din camera VAR.
Min 11. Scandal în tribuna românească. Angajații firmei de pază au fost chemați să rezolve situația.
Min 9. Prima ocazie pentru România. Alibec primește o minge în interiorul careului și șutează, dar mingea se duce peste poartă. La această acțiune au mai participat Denis Man și Olimpiu Moruțan.
Min 3. Alibec a primit o pasă în careu, dar a fost deposedat în careu
Min 1. Fanii români din peluză au aprins torțele.
Min 1. A început partida. Federația Română de Fotbal a lansat un nou echipament care poartă brâul tradițional, drept un simbol al valorilor. Brâul conține elemente emblematice pentru regiunile istorice ale României.
UPDATE 20.30 – Edi Iordănescu a decis echipa de start, surpriză pe postul de fundaș stânga.
Echipa de start ROMÂNIA: I. Radu – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Sorescu – R. Marin, Olaru Stanciu – Moruțan, Alibec, Man
Rezerve: Niță, H. Moldovan. Manea, Nedelcearu, Băluță. Cicâldău, Opruț, M.Marin, Fl. Tănase, Al. Dobre, Oct. Popescu
Selecționer: Edward Iordănescu
Andorra: Alvarez – C.Rubio, Llovera, Alvedra, San Nicolas – A. Martinez, Rebes, Vales, Cervos – M. Viera, Rosas
Rezerve: Gomes, Pires, De Pablos, Vieira, Pujol, R. Fernandez, I. Fernandez, Vales, Guillen, M.Garcia, Bernat, Rubio
Selecționer: Koldo Alvarez
Andorra – România este meciul de debut al „tricolorilor” în grupa I din preliminariile Campionatului European de Fotbal 2024. Edi Iordănescu a avut multe probleme înaintea partidei, atât din cauza accidentărilor, dar și după atacul lui Gheorghe Hagi, care s-a supărat că fiul lui, revenit pe teren la Glasgow Rangers, nu a fost nici măcar pe lista preliminară. Selecționerul a evitat un răspuns direct, dar a încercat să explice, voalat, de ce nu a fost luat în calcul Ianis Hagi.
„Nu pot comenta despre jucători care nu sunt aici nu noi, cu tot respectul. Oricine are ușa deschisă. Focusul meu este pentru joc, am avut o poziție destul de clară.
Ar fi lipsă de respect pentru fotbaliștii mei ca eu să vorbesc despre alți jucători care nu sunt aici. Ce pot să promit e că, după această acțiune, vom analiza jocurile și mă voi apleca mai mult pe ce s-a discutat și, dacă voi simți nevoia de clarificări suplimentare, le voi face.
Mi se pare că avem calitatea, între ghilimele, să creăm foarte multă presiune artificială, care nu face bine. Decizia este a mea, pentru că responsabilitatea este a mea. Restul pot face aprecieri, dar eu hotărăsc.
Ne dorim să construim un nucleu, campania e scurtă, nu putem face multe modificări. Riscăm să lăsăm un talent pe afară, e posibil, dar îmi asum. Dacă cineva are realizări, îl observăm. Ușa e deschisă, dar nu se va mai intra atât de ușor.
Dacă ar fi să adaug ceva, ar fi faptul că mi-am asumat decizii cu care nu am fost confortabil. Am luat măsuri cu care nu sunt confortabil și nu mi-au plăcut, dar le-am luat pentru că era necesar. Cine a înțeles, e aici în continuare. Cine nu, problema lui”, a spus Edi Iordănescu.
Andorra – România, echipe probabile:
ANDORRA: J. Gomes – J. Rubio, Guillen, Llovera, Alaverda, M. Garcia – Cervos, M. Vieira, Rebes, Rosas – A. Martinez
Rezerve: I. Eulate, X. Pires, San Nicolas, C. Rubio, de Pablos, M. Pujol, M. Vales, X. Vieira, E. Vales, R. Fernandez, Bernat, I. Fernandez
Selecționer: Koldo Alvarez
ROMÂNIA: I. Radu – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Opruț – Stanciu, M. Marin, R. Marin – Man, Alibec, Sorescu
Rezerve: Fl. Niță, H. Moldovan, Cr. Manea, Nedelcearu, T. Băluță, Cicâldău, Olaru, Moruțan, Oct. Popescu, Al. Dobre, Fl. Tănase, L. Munteanu
Absenți: Chiricheș, Camora, G. Pușcaș, V. Mihăilă, I. Hagi (indisponibili)
Selecționer: Edward Iordănescu
Arbitru: Dario Bel. Asistenți: Kruno Šaric, Goran Pataki (toți din Croația) / Arbitru VAR: Paolo Valeri. Asistent VAR: Daniele Doveri (ambii din Italia)
Stadion: Nacional (Andorra la Vella), Capacitate: 3.300 locuri
Edi Iordănescu, prevăzător înaintea partidei Andorra – România
Edi Iordănescu a spus că partida cu Andorra va fi una dificilă și nu este de acord cu cei care au tratat „de sus” adversarul. Selecționerul a promis din nou că va renunța la postul său dacă echipa națională nu va ajunge la turneul final.
„Dacă România nu va fi la EURO, eu nu voi mai fi selecționerul naționalei. Asta spune contractul, asta mi-am asumat.
Vă garantez că mâine vom avea mult de tras, trebuie să fim concentrați, trebuie să fim atenți. Andorra e o echipă care știe să sufere, care se sacrifică, care a produs anumite rezultate care ne-au atras atenția. Declarațiile și optimismul nu sunt suficiente pentru o victorie.
Mă bucură extrem de tare informația pe care o am, că vor fi mulți români în tribune. Avem o datorie pentru ei. Nu sunt de acord cu cei care spun că e o grupă accesibilă. Suntem acasă de 8 ani de zile…”, a mai spus Iordănescu.
Cine transmite la TV meciul Andorra – România
Andorra – România este programat sâmbătă, 25.03.2023, de la ora 21.45. Duelul va fi difuzat pe postul de televiziune Antena 1 și va putea fi urmărit și pe site-ul www.playtech.ro. În celelalte dueluri ale grupei I se joacă azi Belarus – Elveția (19:00) și Israel – Kosovo (19:00)
Lotul României pentru meciurile cu Andorra și Belarus
PORTARI: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 2/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 10/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 20/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 3/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 15/0), Marius Ștefănescu (Sepsi, 2/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 2/0);
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (FCSB, 9/0), Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 9/0), Darius Olaru (FCSB, 9/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Adrian Șut (FCSB, 0/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 5/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Octavian Popescu (FCSB, 5/0);
ATACANȚI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 15/2), Denis Alibec (Farul Constanța, 27/2), Louis Munteanu (Farul | România, 0/0).
Programul României în preliminariile pentru EURO 2024
25 martie 2023
ora 19:00 | Belarus – Elveția
ora 21:45 | Andorra – ROMÂNIA, Israel – Kosovo
28 martie 2023
ora 21:45 | ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel
16 iunie 2023
ora 21:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția
19 iunie 2023
ora 21:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra
9 septembrie 2023
ora 19:00 | Andorra – Belarus
ora 21:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția
12 septembrie 2023
ora 21:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
ora 19:00 | Elveția – Belarus
ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
ora 19:00 | Belarus – Andorra
ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus
Sursa Foto: FRF TV