Ancuţa Popoviciu șochează din nou! Întrebarea halucinantă pusă de judecătoare în dosarul Vlad Pascu
Cazul lui Vlad Pascu este încă în derulare, iar judecătoarea care trebuie să-i dea sentința în scurt timp șochează din nou cu declarații care au lăsat părinții victimelor fără cuvinte.
Judecătoarea lui Vlad Pascu face din nou declarații șocante
În cursul zile de astăzi, începând cu ora 10:00, are un nou termen în dosarul șoferului drogat care a ucis doi tineri, în stațiunea 2 Mai. Este posibil ca acesta să fie ultimul termen înainte de pronunțare.
Potrivit surselor Antena 3, judecătoare a întrebat-o pe mama Robertei, una dintre victime, dacă a fost la înmormântarea fiicei. Mai mult, unul dintre supraviețuitorii accidentului a fost întrebat de către judecătoare dacă era la locul tragediei.
Reamintim faptul că nu este pentru prima dată când Ancuța Popoviciu face asemenea gafe de neiertat. Tatăl lui Sebastian Olariu, unul dintre tinerii morți, a afirmat că, după o ședință, judecătoarea a întrebat dacă băiatul este în sală.
„Mi-a spus dacă băiatul meu este în sală. Nu am văzut în viața mea așa judecător. Îi voia buletinul”, relata acesta.
De asemenea, un alt părinte a declarat că judecătoarea părea că a venit nepregătită de cele mai multe ori, fără a cunoaște cazul și avea o atitudine neconformă funcției sale.
FACIAS a cerut sancționarea judecătoarei
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului a cerut Inspecției Judiciare și Consiliului Suprem al Magistraturii să acționeze în cazul judecătoarei, iar fundația a condamnat atitudinea nedemnă de unde magistrat, de care a dat dovadă.
„Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a sesizat Inspecția Judiciară și Consiliul Suprem al Magistraturii pentru grava neglijență în exercitarea profesiei a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, din cadrul Judecătoriei Mangalia, care a întrebat dacă, în sala de judecată, se află unul dintre cei doi tineri omorâți de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai. FACIAS consideră că ceea ce s-a întâmplat în sala de judecată unde se desfășoară acest proces este revoltător, intolerabil și are grave implicații asupra imaginii justiției din România.
Oare tragedia prin care au trecut, în vara lui 2023, cele 2 familii care și-au pierdut copii în accidentul cauzat de Vlad Pascu, aflat sub influența drogurilor, nu a fost îndeajuns? Grava incompetență a unei judecătoare care nici măcar nu s-a sinchisit să citească dosarul pe care îl judeca, a condus la amplificarea tragediei pentru familia uneia dintre victime, aflat în sala de judecată.
Această situație din sala de judecată reprezintă un exemplu elocvent al atitudinii nedemne a unui magistrat, raportat la efectul traumatizant pentru părinți”, a transmis FACIAS într-un comunicat de presă.