Anamaria Prodan, o nouă săgeată subtilă către Reghecampf: ‘Mai bun ca fostul’

de: Ioana Bucur
04 05. 2023

După despărțirea dureroasă de tatăl fiului ei, celebra impresară pare mai fericită ca oricând. Cu toate astea, nu uită și nu iartă, așa că a trimis o nouă săgeată subtilă către Reghecampf. Ce a transmis blonda.

Anamaria Prodan, o nouă săgeată subtilă către Reghecampf

Anamaria Prodan simte din nou fiorii unei noi iubiri. După despărțirea dureroasă și cu mare scandal de Laurențiu Reghecampf, impresara pare că și-a regăsit liniștea și fericirea. Cel care i-a readus zâmbetul pe chip este nimeni altul decât Flavius Nedelea, un cunoscut om de afaceri de la noi din țară.

Noul cuplu și-a petrecut mini-vacanța de 1 Mai în Grecia. Anamaria Prodan și-a rupt câteva momente din escapadă pentru a transmite un mesaj inedit pe platformele de social media, o urare pe care mulți au interpretat-o ca o săgeată subtilă către Reghecampf.

„Cu ocazia zilei de 1 Ma,i vreau să vă urez unul mai bun ca fostul”, a fost mesajul postat de femeia de afaceri.

Cum era de așteptat, reacțiile celor care îi urmăresc activitatea în mediul online nu au întârziat să apară:

„Să tot fie mai bun ca fostul”, „Prezentul este cel mai important”, „Nu există fostul când e actualul mai bun” – sunt doar câteva dintre comentariile internauților.

„I-am apreciat latura asta”

Într-un interviu oferit în exclusivitate redacției noastre, Anamaria Prodan a povestit, pentru Playtech Știri, cum s-a aprins „scânteia” dintre ea și actualul iubit, Flavius Nedelea.

„Ne știam de câțiva ani. Mai treceam pe la restaurantul lui și discutam despre una sau alta. A fost mereu o persoană discretă și i-am apreciat latura asta. Nu și-a dorit niciodată să iasă în față sau în paginile ziarelor și nu cred că se va schimba.

În plus, a știut cum să-mi vorbească și cum să se comporte cu mine și cu familia mea în acea perioadă foarte grea, în care îmi era aproape imposibil să ies în public, știind că, dacă o voi face, voi da peste cineva care cu siguranță va deschide neapărat subiectul legat de fostul meu soț, de amantele sale, de situația dificilă pe care eu și copiii mei o traversam”, a enumerat ea argumentele-forte cu care actualul partener a știut s-o cucerească.