ANAF a luat decizia de ultimă oră. Ce se întâmplă cu sechestrul de la Poșta Română

de: Alex Cazacu
10 09. 2020

Compania Națională Poșta Română a solicitat ANAF eliberarea mai multor imobile de sub sechestru, după ce a finalizat plata tuturor obligațiilor fiscale în valoare de aproximativ 135 de milioane de lei.

Ce se întâmplă cu sechestrul de la Poșta Română

Potrivit unui comunicat al Poștei Române, cinci clădiri ale CNPR se aflau sub sechestru, ca măsură asiguratorie impusă de ANAF în vederea recuperării creanțelor față de bugetul statului. Imobilele au fost evaluate de organele fiscale la suma de 153 de milioane de lei, scrie Agerpres.

CNPR a reușit să-și achite integral toate datoriile istorice în data de 20 august 2020. Poșta Română a virat în conturile ANAF suma de aproape 135 de milioane de lei, din propriile venituri. În felul acesta, compania a cerut eliberarea de sub sechestru a bunurilor  imobile ce au constituit garanție.

„După mai bine de opt ani, Poșta Română nu mai are niciun imobil gajat în favoarea ANAF. A fost o perioadă lungă, fapt care a afectat bonitatea pe piață în situații în care a fost nevoie de finanțare pentru capital de lucru, dar mai ales pentru investiții”, a declarat directorul general al Poștei Române, Horia Grigorescu.

Situația financiară a Poștei Române, o imagine pozitivă

În luna august directorul general al Poștei Române spunea că, situația financiară actuală oferă o imagine pozitivă, observându-se o creștere a indicatorilor economici. Acest lucru va putea asigura o finanțare mult mai bună, iar datorită investițiilor, calitatea serviciilor poștale va crește.

„Poșta Română a moștenit multe datorii. Situațiile financiare actuale oferă o imagine pozitivă. Se observă o îmbunatățire a indicatorilor economici, ceea ce va asigura o mai bună finanțare a activității în perioada următoare, perioadă în care am demarat învestiții masive care vor ajuta la creșterea calității serviciilor poștale. Este o dovadă în plus că ne uităm la viitor și nu avem o politică de dezvoltare doar pe termen scurt”, a declarat același Horia Grigorescu în luna august, după achitarea datoriilor.

ANAF a luat decizia de ultimă oră. Ce se întâmplă cu sechestrul de la Poșta Română

Anul acesta, Poșta Română se află pe trend pozitiv

În felul acesta, Poșta Română se află printre primele companii naționale care s-au preocupat de îndeplinirea obligațiilor către bugetul de stat, reafirmându-și poziția de companie solidă, chiar în această perioadă economică dificilă.

Anul acesta, Poșta Română se află pe un trend pozitiv, ceea ce îi dă posibilitatea de a-și continua proiectele de dezvoltare prin învestiții foarte importante, subliniază oficialii companiei.