Ana Odagiu s-a căsătorit, a fost o mireasă superbă. Cine este Conrad Mericoffer, soţul actriţei. Foto

de: Ioana Bucur
30 05. 2023

Nuntă surpriză în showbiz-ul românesc! Doi dintre cei mai iubiți actori ai momentului au spus marele DA! Ana Odagiu s-a căsătorit, a fost o mireasă superbă. Cine este Conrad Mericoffer, soţul actriţei.

Ana Odagiu s-a căsătorit

O zi însorită, o locație specială, o mireasă superbă, un ginere care radiază de fericire. Ana Odagiu s-a căsătorit. Ea și alesul inimii sale, Conrad Mericoffer, au spus marele da la malul mării, în Constanța. Actrița a publicat câteva imagini de la frumosul eveniment în mediul online.

Machiată discret, cu părul lăsat liber și o rochie elegantă, Ana Odagiu a fost o apariție de neuitat, un exemplu că simplitatea și naturalețea sunt ingredientele principale ale rafinamentului.

„Cuvintele mi-au rămas mici, poveștile din spate sunt multe, așa că voi spune doar ce am spus și atunci: DA!

Povestea rochiei: prima probată și instant calificată”, a scris Ana Odagiu, în descrierea fotografiilor de la nunta cu Conrad Mericoffer.

Cei doi au confirmat că formează un cuplu în anul 2022. Dacă pe Ana Odagiu, românii o știu din mediul online, rolurile interpretate pe scenă și, cel mai recent, participarea la show-ul „Te cunosc de undeva!”, nici soțul ei, Conrad Mericoffer, nu este străin de aparițiile pe micul ecran.

Cine este Conrad Mericoffer

Conrad Mericoffer a colaborat și el cu Antena 1, unde a jucat în mai multe producții, inclusiv în serialul Adela. Actorul este absolvent al UNATC – secția Actorie, profesor Ion Cojar (2007-2010).

Artistul a fost căsătorit timp de șapte ani cu Victoria Răileanu, din relația lor venind pe lume un copil, Carol. Cei doi au pus punct căsniciei în anul 2019.

„Este adevărat că eu și Conrad ne-am despărțit încă de anul trecut. (…) În orice cuplu există și momente mai grele, pe care unele cupluri reușesc să le depășească, altele nu.

În cazul nostru, nu am reușit să trecem peste un moment foarte greu din viața noastră. S-au acumulat anumite tensiuni, iar la un moment dat un realizat că nu mai putem merge mai departe împreună…dar vreau să precizez că motivul despărțirii nu are nicio legătură cu alte persoane, ci cu relația noastră de cuplu.

În acest moment prioritatea mea este copilul nostru, Carol, și îmi concentrez toată atenția și iubirea asupra lui” a declarat Victoria Răileanu pentru Libertatea.