18 ian. 2021 | 10:51

Amna a ajuns la spital după eliminarea de la Survivor. Ce a pățit cântăreața la Kanal D

Monden
Amna a ajuns la spital după eliminarea de la Survivor. Ce a pățit cântăreața la Kanal D
Amna, de urgență la spital după eliminarea din Survivor

Primul concurent care părăsește ”Survivor România 2021”, prin eliminare, este cântăreața Amna. Nu a fost nicio surpriză, pentru că aceasta a fost nominalizată de către colegii ei la dorința acesteia de a se întoarce acasă, la copil, dorul de micuț fiind factorul care o copleșea în junglă. Vedeta a ajuns la spital imediat după ce prezentatorul show-ului Kanal D a dat verdictul.

Amna, de urgență la spital după eliminarea de la Survivor

După o luptă crâncenă pe traseu, unde scorul a fost întors în favoarea Războinicilor, Faimoșii au avut de luat o decizie grea în ediția din 16 ianuarie. Concurenții echipei roșii s-au aflat în fața primului lor Consiliu de eliminare, după ce albaștrii și-au trimis la judecata publicului colegul, pe Sorin. Spre deosebire de rivali, starurile au știut din capul locului pe cine vor să elimine. Simona și Amna s-au aflat pe lista nominalizaților, în final solista adunând cele mai multe voturi.

În ediția anterioară, din 17 ianuarie, emoțiile au fost mari pentru ambele echipe. Pe o parte, Sorin punea în balanță ambele variante, presupunând că adversara sa va fi, cel mai probabil, votată în defavoarea lui, fiind cunoscută publicului. Pe de alta, Faimoșii se întrebau dacă nu cumva nu Amna va fi cea care va părăsi prima ”Survivor”, în ciuda problemelor de sănătate și dorinței sale aprigi de a ajunge la băiatul ei.

„Abia aștept să ajung acasă”

Publicul a ales Amna, dar iată că imediat după ce s-au strâns rândurile și cerința i-a fost împlinită au apărut problemele. Cântăreața a ajuns de urgență la spital. Aceasta a transmis că acum se simte bine și este nerăbdătoare să își strângă copilul în brațe.

„Din pacate, drumul meu la Survivor s-a incheiat aici ? Chiar daca m-am confruntat cu cateva probleme SERIOASE de sanatate, am incercat sa dau tot ce am mai bun ? Ieri am iesit din spital si abia astept sa ajung ACASA. VA MULTUMESC din tot sufletul pentru TOATA SUSTINEREA ❤️ Nu aveti idee cate surprize am pregatit pentru VOI ?”, a scris Amna pe o rețea de socializare.

„Am venit la Survivor să-mi depășesc fricile, să mă liniștesc. Nu am avut un moment cu mine de liniște de mai bine de doi ani și mi-e dor să stau cu mine. Am venit aici să fiu alături de colegii mei, o grămadă de cântăreți care sunt în echipa noastră. Am vrut, de asemenea, și să mă rup de tehnologie o perioadă, pentru că aveam telefonul atașat de mână, așa că e o nouă provocare”, se prezenta artista la începutul competiției.

PlaySport
Ireal! Uriașul Gațu a divorțat la 78 de ani și s-a cuplat cu menajera, mai tânără cu 25 de ani: Cum arată femeia care i-a luat mințile campionului mondial
Ego.ro
Larisa Popa a încins internetul! E din ce în ce mai îndrăzneață. Ireal cum s-a putut fotografia
Digi24
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut niciodată operația de separare
Cancan.ro
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
GSP.ro
Cristian Gațu a recunoscut relația cu menajera familiei » S-a afișat în public cu femeia cu 27 de ani mai tânără decât soția lui: „Nu mă simt vinovat”
Stirile PROTV
A fost lovit o dată în față și a murit. Un bărbat din Ploiești a fost ucis după ce și-a parcat mașina
Romania TV
Mirela Retegan a părăsit România după scandalurile repetate din Gaşca Zurli
Capital.ro
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
EVZ.ro
Scandalul puilor vopsiți. Ce ascund autoritățile
Adevarul
Marele baraj din Valea Jiului, investiția care a ajuns atracție turistică, dar nu va fi terminată niciodată FOTO
BZI.ro
Scandal cât casa la Gașca Zurli: Angajații Mirelei Retegan aveau salarii mizerabile!
Spynews.ro
Vești proaste pentru români! Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie 2024
Libertatea.ro
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Sport.ro
FOTO Imaginea pentru care 'cea mai sexy femeie' din lume a primit peste 100.000 de euro: "O adevărată zeiță!"
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
Imaginile care fac înconjurul României: Primar PNL prins cu amanta pe câmp. "Ce faci, domn primar? Este zi de post azi"
Redactia.ro
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Digisport.ro
11.000 de soldați români, trimiși la moarte sigură de un general rus: „Nu am crezut că sunteți atât de proști!” Povestea terifiantă a bătăliei de la Oarba de Mureș
Click.ro
Primele imagini cu Gianina Crișan, iubita lui Pescobar, după ce a născut! Cum s-a filmat tânăra la două săptămâni de când a devenit mamă
Viva.ro
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Digi24
Putin avertizează că Rusia va doborî toate avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt folosite din țări terțe, ele devin ținte legitime
Digi24
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit! Ea și sora ei vor să devină mame
Unica.ro
România în Schengen AIr. Regulile pe aeroporturi intră în vigoare din 31 martie
EVZ.ro
Cum încearcă familia lui Mirel Dragomir să se dezică de el, după ce a ucis-o pe Andreea. Gesturile prin care au dat de înțeles că l-au ”abandonat”
Spynews
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Capital.ro
Aurul negru! Beneficiile pe care le ai dacă găsești rezerve de petrol și gaze, în propria curte. Ce spune legea
Antena 3
Antonia a renunțat la haine și a pozat provocator. Viitoarea soție a lui Alex Velea a făcut furori
TV Mania
A împlinit 69 de ani, dar cu greu i-ai putea da mai mult de 40 de ani. O mai recunosti?
Avantaje
ANAF va CONTROLA familiile! Pe 15 aprilie încep VERIFICĂRILE
Mediaflux
Vești proaste pentru români! Biletele de tren se scumpesc de la 1 aprilie 2024
Spynews.ro
Testul de atenție pe care numai geniile îl rezolvă: găsește ardeiul desenat!
Realitatea.net
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Antena 1
Rușii, nervoși că baza Kogălniceanu se extinde: 'Va fi prima țintă'. Ne pregătim de război?
Shtiu.ro