Americanii, mesaj genial despre Simona Halep. Ce au scris jurnaliștii străini

de: Ștefan R. Apostol
06 03. 2021

Simona Halep este una din jucătoarele de top, și asta o spun rezultatele ei de-a lungul anilor. Presa americană, în ultima vreme, a tot scris pe marginea prestațiilor ei de la Australian Open. Din păcate eliminarea de la Open, retragerea de la Doha și Dubai, au însemnat și o coborâre în topul WTA. Cu toate astea presa americană laudă modul în care Simona joacă pe terenul de tenis.

Jocul Simonei lăudat în presa americană

La Melbourne, Serena Williams a trecut de Simona Halep, 6-3, 6-3, învingând-o pe ocupanta locului 2 mondial. Victoria a fost a 10-a din cele 12 întâlniri directe. După această eliminare Simona anunța și retragerea de la următoarele două competiții, Doha și Dubai, astfel coborând pe locul trei mondial.

Cu toate astea presa americană laudă jocul sportivei noastre, declarând că atât Simona Halep, cât și Garbine Muguruza fac tenisul un sport mai frumos.

Jurnalistul american Steve Tignor, un permanent în articolele scrise pentru publicația Tennis Magazine, a scris despre cele două sportive. Într-un articol jurnalistul declară că adoră să le vadă pe cele două sportive pe terenul de tenis:

”Pentru mine, tenisul este un sport mai bun când Muguruza joacă bine și câștigă. Simt același lucru și despre Simona Halep.

În ambele cazuri, dorința lor de a câștiga și de a se ridică la nivelul propriilor așteptări, mixtul lor de perseverență, speranță și vulnerabilitate, acestea sunt punctele atrăgătoare”, a scris Steve Tignor pentru Tennis Magazine.

”Tenisul Simonei Halep e printre cele mai atractive”

În plină Pandemie, anul trecut Simona încerca să-și facă jocul și să demonstreze că ocuparea locului întâi a fost meritat. Celebrul jurnalist Steve Tignor, în august 2020, scria pentru aceeași publicație, unul din cele elogiatoare articole la adresa sportive noastre. La acel moment Steve Tignor declara:

”Tenisul Simonei Halep, în cazul în care aţi uitat după ultimele cinci luni, e printre cele mai atractive din circuit. Cu adevărat spectaculos. Simona ne dă câte puţin din tot ce face acest sport unul distrativ pentru spectatorii care îl privesc. E agilă şi dinamică. Loveşte mingea curat şi cu agresivitate. Backhand-ul ei în lung de linie e printre cele mai bune lovituri din lumea tenisului. E consistentă şi dictează ritmul în schimburile lungi.

Iar un strop de dramă o urmăreşte mereu pe această jucătoare de 1,68 de metri. Când ai impresia că e dispusă să renunţe definitiv la tenis, în disperare de cauză, în minutul imediat următor, îşi flutură pumnul în faţa ochilor, celebrând o lovitură câştigătoare. Pentru ca, după alte minute, să-şi sărbătorească victoria, în stilul ei caracteristic, cu braţele ridicate deasupra capului, cu privirea spre cer, şi cu un zâmbet de bucurie şi uşurare pe faţa ei.”, scria în august 2020 Steve Tignor.