Amenzi de 3.000 de lei pentru toți românii de la bloc. Greșeala fatală care îți aduce o gaură uriașă în buget

de: Rosu Ioana
03 05. 2021

Locuitul la bloc are avantajele și dezavantajele sale, însă legile par să devină din ce în ce mai aspre pentru persoanele care dețin un apartament. Potrivit unei legi noi a asociației de proprietari, aceștia au obligația de a permite accesul unui alt proprietar, membru al asociației, atâta vreme cât are motive justificate și dovedite.

Ce se poate întâmpla dacă interzici accesul în locuința ta

Nu sunt puține dățile în care conflictele între vecini parcă nu se mai termină, niciunul dintre cei implicați nedorind să cedeze. Pentru a evita astfel de neînțelegeri fără de sfârșit, legile nou apărute au menirea de a rezolva pe cale amiabilă conflictele existente de când lumea.

Cine nu este de acord să respecte anumite reguli scrise în lege este pasibil de o amendă semnificativă, care poate ajunge chiar și până la 3000 de lei. Astfel, potrivit noilor reglementări, locatarii care nu permit accesul unui memebru al asociației de proprietar în locuința sa vor fi nevoiți să plătească o amendă de 3000 de lei.

Această sancțiune va avea loc, doar în situația în care accesul în apartament reprezintă o urgență și este motivate prin prezența unei dovezi. Printre principalele motive urgente, se numără accesul în locuință pentru realizarea lucrărilor de construcții sau reparații.

Acesul se va face pe baza unui preaviz motivate scris, realizat pentru cinzi zile în cazul reparațiilor/construcțților și pentru 24 d eore în cazul situațiilor de urgență. Pe lângă președintele de bloc, care are dreptul să intre fără acordul proprietarului,mai este permis, de asemenea, accesul administratorului sau a persoanei calificate să repare posibilele daune.

În concluzie, locatarii care nu le permit să intre în apartament persoanelor abilitate să execute reparații ori să rezolve probleme urgente, vor primi amenzi între 500-3000 de lei, în funcție de gravitatea consecințelor. Amenzile vor fi aplicate atât de Poliția Locală, cât și de primari sau înlocuitori de ai lor.

Gălăgia în bloc, aspru pedepsită

Persoanele care obișnuiesc să producă mult zgomot în apartament, astfel încât să devină deranjant și pentru vecinii de scară/bloc, trebuie să știe că, potrivit legii 61/1991, articolul 2, punctele 25, 26 si 27, se poate da amendă pentru deranjarea liniștii publice. Cei care știu că pot fi acuzați de tulburarea liniștii trebuie să aibă în vedere următoarele situații:

  • „tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”;
  • „tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destintia de locuințe ori situat în imediată vecinătate a acestora”;
  • „organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbură liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinatia de locuinte sau cu caracter social, in mediul urban”.

Dacă ajungeți să primiți amendă pentru încălcarea liniștii publice, trebuie să știți că de atunci încolo nu vă este permis să continuați cu producerea acelor zgomote, întrucât repetarea încălcării legii aduce cu sine o altă amendă de la 2.000 până la 3.000 de lei sau cu 70 până la 120 ore de muncă în folosul comunității.