Amenzi colosale pentru Naşul TV şi Realitatea Plus. Ce greșeli majore au comis

de: Năstase Mirabela
09 02. 2022

Sunt amenzi colosale pentru Nașul TV și Realitatea Plus. Ce greșeli majore au comis. CNA – Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancționat ieri aceste două posturi de televiziune cu amenzi de 10.000 de lei fiecare, după sesizările în ce privește modul în care au fost abordate temele despre pandemia de coronavirus.

Amenzi colosale pentru Naşul TV şi Realitatea Plus

Conform unui comunicat, CNA a continuat analizarea rapoartelor de monitorizare care au fost întocmite de direcția de specialitate, în urma sesizărilor în ce privește modul în care au fost abordate temele ce au vizat pandemia de coronavirus, la emisiuni transmise de posturi centrale de televiziune și radio, în luna octombrie 2021.

Astfel, întrucât au constatat încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (2), art. 66 şi ale art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, membrii Consiliului au hotărât sancţionarea postului Naşul TV cu amendă de 10.000 de lei pentru ediţia difuzată în 22 octombrie 2021 a emisiunii „Să vorbim despre tine”.

Aceeași ședință a hotărât și revocarea somaţiei publice aplicate postului Realitatea Plus în şedinţa publică din data de 3 februarie pentru emisiunea „Legile puterii” difuzată în data 13 ianuarie. După reanalizărea raportului de monitorizare, CNA a hotărât sancţionarea postului Realitatea Plus cu amendă de 10.000 de lei, întrucât nu a respectat prevederile art. 47 alin. (2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual: „Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe”.

Ce spune Codul audiovizualului

Art. 40 (2) din Codul audiovizualului spune că:

„În cazul în care acuzaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt”.

Art. 64 – (1) prevede că:

„În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (…) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”.

Art. 66 din Codul audiovizualului spune că:

„În programele de ştiri şi dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică”.

CNA – Consiliul Național al Audiovizualului reprezintă autoritatea publică autonomă responsabilă cu apărarea interesului public în domeniul serviciilor de programe audiovizuale (radio, televiziune)