Amendă de 400 de lei pe loc dacă faci acest gest când mergi cu trenul. Greșeala pe care nu trebuie să o faci

de: Ionuț Vieru
11 07. 2024

Călătoria cu trenul este un obicei zilnic pentru mulți români, motiv pentru care este important să cunoască această regulă impusă de CFR Călători. Dacă nu o respectă, riscă amenzi de 400 de lei.

Pentru ce te amendează CFR Călători 400 de lei

CFR Călători anunță amenzi mari, iar pasibili de a scoate din buzunar între 250 și 400 de lei sunt călătorii care deschid ușa trenului în timpul mersului. Aceștia pot primi amenzile de la Poliția TF sau de la personalul de tren.

În cazul în care cineva refuză să plătească amenda către personalul de tren, angajatul CFR Călători solicită prin stație sau telefon ajutorul Poliției de Transport Feroviar.

Mai apoi, călătorul este coborât din tren la prima stație de oprire din parcursul garniturii, unde este așteptat de PTF. În astfel de cazuri, riscă o amendă mai mare decât cea pe care ar fi plătit-o în tren.

”Persoanele care aleg să călătorească cu trenul trebuie să aibă în vedere respectarea normelor privind transportul cu acest mijloc de deplasare şi să nu pună în pericol siguranţa lor sau a altor pasageri.

CFR Călători trage un semnal de alarmă asupra pericolului la care se supun pasagerii care deblochează sistemul automat de închidere a uşii în timpul mersului şi informează că această practică constituie contravenţie şi riscă amenzi între 250 şi 400 lei conform HG 203/1994 art.2 pc. 16. Astfel de acţiuni se pot solda cu evenimente tragice”, anunţă compania.

20 de ore cu trenul, de la Timișoara la Mangalia

Pasagerii unui tren care au plecat din Timișoara cu destinația Mangalia nu se așteptau să călătorească 20 de ore. Reprezentanții CFR Călători spun că au fost mai multe motive care au făcut ca această călătorie să dureze aproape o zi. În mod normal, nu ar trebui să fie mai lungă de 14 ore.

„Uitați, ăsta este trenul care a plecat de la Timișoara spre Constanța. Din nefericire, încă nu am ajuns la Constanța. Uitați cu ce viteză merge. Aici o doamnă, la fel, de la Timișoara a plecat cu mine”, spune un călător.

Potrivit CFR Călători, locomotiva trenului a lovit un copac căzut pe calea ferată și a fost nevoie ca aceasta să fie înlocuită. Cu toate acestea, nu a fost un incident izolat.

Pe parcursul călătoriei a apărut o defecțiune la un vagon, iar în apropiere de Drobeta Turnu Severin s-a produs o pană de curent, din cauza unei furtuni.