Gina Pistol, una dintre cele mai cunoscute figuri din televiziunea românească, își continuă ascensiunea la Pro TV, adăugând în portofoliu a doua emisiune pe acest post. După ce s-a alăturat în urmă cu câteva luni echipei MasterChef, unde colaborează cu celebrii jurați Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, acum Gina este parte și din show-ul de talente Vocea României.
În luna iulie a acestui an, Pro TV anunța oficial că Gina Pistol va fi gazda sezonului 9 al emisiunii MasterChef România. Iată ce declara frumoasa Gina Pistol: „Pentru mine, MasterChef este o provocare care cred că a venit în cel mai bun moment.
Dacă în 2013 eram în postura de concurent MasterChef, unde am simțit ce înseamnă să gătești sub presiunea probelor, acum, după mai bine de 10 ani, intru în rolul de gazdă a emisiunii. Sunt pregătită să împart toate bucuriile cu concurenții, să descopăr oameni frumoși și interesanți, dar și să trăiesc emoțiile ce vor umple platoul de filmare”. Citește și Moment istoric la Vocea României. Gina Pistol a urcat pe scenă lângă Smiley, iar ce a urmat i-a lăsat mască pe pe jurați. Tudor Chirilă nu s-a mai putut abține: “A salvat momentul”
Acum, Gina face echipă cu soțul ei, Smiley, la Vocea României 2024, emisiune în care îi aduce pe telespectatori mai aproape de emoțiile concurenților. În edițiile live, care au debutat pe 6 decembrie, ea este alături de Smiley, în rol de antrenor, dar și de ceilalți membri ai juriului: Theo Rose, Horia Brenciu, Irina Rimes și Tudor Chirilă. Astfel, Gina Pistol a preluat rolul de la Alina Ceușean, care a fost parte a show-ului în sezonul precedent. Citește și Cât a ajuns să coste o naștere la un spital privat din România. Alina Ceușan a plătit o sumă colosală
În prima ediție live, Gina Pistol a avut o apariție remarcabilă, impresionând prin eleganță. Cu un look modern, prezentatoarea a optat pentru un stil wet look, purtând un sacou alb extravagant, un maiou nude și o fustă scurtă strălucitoare, asortate cu pantofi albi. A fost o adevărată apariție.